opțional anestezic

imaginea utilizatorului emiemi

înaintăm prin ceață ca niște somoni în amonte
lăsăm cîteva urme firave ale trecerii noastre apoi murim
plutim cu burta umflată la suprafața cerului
cîte un urs ne înșfacă și devorează grăsimea

în rest obișnuitele repetiții
bătrînul de la doi are alzheimer îl aud noaptea cum rîcîie pe acoperișul balconului
se crede pisică îl aud cum tușește de parcă cineva ar scutura o pătură

în rest obișnuitele renunțări
nu mai cheamă nimeni ambulanța cînd cineva își dă ochii peste cap
nu mai cheamă nimeni descarcerea cînd mă trezesc cu mîinile încleștate de pat
agățat de locul care cîndva a fost al tău
acum patul e un sicriu în care exersez nopatea despărțirea de toți ai mei
visez că sînt angajatul unui mafiot japonez și că trebuie să ucid
mă trezesc speriat cu mîinile vinete
ca limba floricăi pe care bunică-miu a lovit-o cu toporișca-ntre coarne

drumuri de țară prelungi văd satele uriașe țestoase
din care ies oamenii ca niște pui se îndreaptă spre plaje pustii
spre oceane de ceață
mă întreb oare cîți vor scăpa de rechinii electrici

ca o sinagogă bizară orașul meu s-a împărțit
tinerii într-o parte bătrînii în alta își apără cu sfințenie teritoriul
seara se întîlnesc la hotar se amușină
bătrînii salivează la mirosul de viață
tinerii scot limba
întreabă ce mai aveți de trăit

*

prima ta zi la call-center a fost un dezastru
niciodată nu te-au urît așa de mulți oameni
vocea ta niciodată n-a părut mai stinsă
în inimă ți-a crescut un robot telefonic bună ziua sînt imitația inimii
momentan nu pot răspunde lăsați mesaj după prima sistolă

frate-miu pictează și el cu furie
l-au umilit polonezii bulgarii și rușii
într-o zi o să găsească o ramă perfectă o să intre în ea
și-o să urle din ea la toți trecătorii

în rest aceleași eșecuri
zi de zi înghit șosele mestec ușor
mi-aș dori să aibă gust de carne de struț ori a ceva
ce n-am mîncat niciodată

dar poate că eu nu exist și de aici senzația asta de lipsă
orbecăim prin ceață ca pruncii căutînd sînul mamei
poate că numai eu mai exist și de aici senzația asta de lipsă
cînd te trezești dă-mi un semn
ca să știu

Comentarii

aici exista trei texte foarte bune. dar trei, nu unul. asa ca...

Întotdeauna am apreciat la poezia ta bogăția imagistică ancorată în adâncime a trăirilor, atenția la detalii. Viața prezentată ca un lanț trofic, instinctul supraviețuirii, absurdul (sin)uciderii, condiția umană, iubirea - melanj tematic abordat cu mult curaj în universul unui singur poem. Am impresia că nu lucrezi îndelung la formulare, nici la impactul semantic; lași versurile să se scrie singure, natural, așa cum te lovesc. Greșesc? Citez doar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, opțiune evident subiectivă: prima ta zi la call-center a fost un dezastru niciodată nu te-au urît așa de mulți oameni vocea ta niciodată n-a părut mai stinsă în inimă ți-a crescut un robot telefonic bună ziua sînt imitația inimii momentan nu pot răspunde lăsați mesaj după prima sistolă