nu am înțeles niciodată
de ce simt nevoia asta prostească
să te protejez
aseară mi-a venit în minte gîndul
că aș putea să te mutilez
să te desfigurez
într-atît încît ei să nu te mai recunoască
poate așa te vor lăsa în pace
de acum încolo
nu vor mai veni să danseze cu tine
nu vor mai poposi dimineața
să îți ucidă zilele cu visările lor scălîmbe
cu nepotolita lor speranță
de a clădi ceva în jurul tău
deși nu cunosc nici măcar cum arată o mînă
sau o piatră
dar atunci ar însemna că au învins
că am devenit asemenea lor
iar între noi doi nu a mai rămas decît
frica