Anul 2009 se poate plînge că a fost un an al recesiunii dar nu se poate plînge că a fost un an al filmelor proaste. Au fost filme bune. Ba am putea spune chiar mari. La urma urmei să nu uităm chiar succesele emisferei sudice (care de obicei era mai puțin reprezentată) cu District 9 și Mary and Max. Dar anul a fost plin și cu alte succese precum Star Trek, Precious, Up, Moon, The Blind Side și multe altele. Pentru toate gusturile.
Nu m-am dus să vizionez Avatar în ziua premierei pentru că am vrut să îl degust ca pe un vin bun. Fără aglomerație și fără frica de a nu apuca un loc bun. Și s-a meritat așteptarea. L-am văzut acum cîteva ore și pot să spun că e într-adevăr probabil cel mai bun film al anului. Și că dacă ai posibilitatea să îl vezi în 3D și pe IMAX se merită efortul.



Așa cum probabil s-a spus pe aproape orice news-outlet, James Cameron a ridicat (încă o dată) ștecheta facerii de filme cu cîteva trepte bune. Atît artistic cît și tehnologic Avatar va fi intra în istoria cinematografiei ca un film de referință. Adică se va vorbi de filmele făcute „pînă la Avatar și/sau după”. Evident, filmul e nou în sălile de cinema (nu știu dacă este încă în România) așa că nu aș vrea să „spoil” plăcerea nimănui pentru vizionarea unei povești întregi.
Ceea ce aș spune că uimește este faptul că în esență povestea nu este nouă și nici nu pretinde a fi. Are însă acea frumusețe calmă și nepretențioasă pe care au avut-o totdeauna epopeile, de la Iliada lui Homer pînă la Lord of the Rings a lui Tolkien. O aventură a explorării. O tandră poveste de dragoste. Conflictul obișnuit dintre pacifismul științei și militarismul corporatist, impactul inerent dintre civilizații, dintre culturi. Impresia cumplită și eternă a omului că este singurul sistem de referință al adevărului. Criza dintre natural și industrial, dintre spiritual și materialist, dintre fragmentarismul egoist și întregul comunitar. Dar în ciuda faptului că despre asta se scrie de peste patru mii de ani și se fac filme de peste o sută de ani Avatar este revoluționar pentru că este povestea unui univers amețitor de frumos și nou care nu are referință în literatură sau film. Și este incredibil de reușit. Cunosc persoane care l-au văzut în 3D și mi-au declarat că au amețit de cîteva ori și au experimentat o imersiune incredibilă în film. Este nevoie de extrem de mult talent, artă și „story-line” ca sa poți fi captat la un așa nivel.



Evident filmul m-a satisfăcut și politic și filosofic. M-a impresionat în mod deosebit în film mesajul clar de condamnare a corporatismului militarist american – aș putea spune chiar a războiului din Irak și Afganistan -, mesajul clar de condamnare a genocidului pe care America l-a perpetuat împotriva populațiilor indigene odată ce albii au ajuns aici – de fapt condamnarea oricărei așa-zise civilizări pe care au făcut-o europenii pe orice alt continent pe care l-au cotropit, condamnarea abuzului marilor corporații în detrimentul resurselor naturale și echilibrului ecologic și așa mai departe. În ultimă instanță este condamnat egoismul, brutalitatea, lăcolmia, violența militară, abuzul celor pe care nu îi înțelegi și convingerea că dacă aparții unei rase care se consideră superioară ai dreptul să iei ce este al altuia doar pentru că ești mai puternic. Mesaje simple dar pe care probabil că jumătatea mai bogată și mai albă a planetei a trebuit să le audă încă o dată și prin acest film. Tocmai revăd Apocalypse Now și mi-a adus aminte de el.



Filmul are și elemente spirituale. Și nu puține. Nimic neaparat deosebit dar foarte frumos. Ni se pune din nou în față sărăcia spirituală a rasei albe, tehnologizate, civilizate și militarizate, al cărei singur dumnezeu este eul și banul, în contrast cu profunda sensibilitate spirituală a unor indigeni care reușesc să intre în armonie cu natura și cu originea lor. Și în final nu se poate să nu vedem ipocrizia abuzatorului care are tupeul să pună dilematice întrebări despre moralitatea trădării în timp ce singurul lui dumnezeu este brutalitatea și violența.
Artistic vorbind filmul, dincolo de farmecul poveștii, se remarcă prin perfecțiunea scenelor și a jocului actorilor și, bineînțeles, prin reușita extrapolării emoționalității faciale a actorilor prin tehnologia CG. Astfel că după vizionarea acestui film caracterul Gollum din Lord of the Rings pare doar un film de la începutul deceniului.
În orice caz jocul lui Sam Worthington, Sigourney Weaver (celebră în Alien), Zoë Saldana, Michelle Rodriguez (LOST) și Stephen Lang va intra în panteonul filmotecii alături de amintiri ale secvențelor din Star Wars, Terminator, Predator sau Lord of the Rings.



Singurul lucru pe care mi l-aș fi dorit este ca filmul să fie mai lung. Este destul de lung (dupa canoanele hollywoodiene actuale) – 160 de minute, dar cu siguranță că anumite porțiuni ar fi putut fi mai elaborate. Anumite porțiuni de poveste ar fi meritat o mai lungă narațiune.
În orice caz, așa cum spunea cineva, filmul este predestinat să devină un „cult” și nu aș exclude eventualitatea unei a doua părți sau a unei trilogii. În lumea Pandorei resursele par nelimitate iar acolo unde pînă și munții pot să plutească cred că pînă și C.S.Lewis s-ar simți inspirat să creeze.
Modul cum va fi primit, deși pînă acum review-urile sînt pozitive, rămîne de văzut. Rotten Tomatoes îi dă 84% în acest moment și aprecierile abundă și din partea multor altor surse critice. Politic vorbind dreapta deja vociferează și îl denunță, dar asta este meseria ei la urma urmei, nu? Iar a fi criticat de drepta fascistă a Americii nu este neaparat o proastă publicitate.



Avatar este un film care a avut nevoie de 300 de milioane de dolari pentru a fi făcut și nutrește speranța de a realiza un profit de un miliard. Cameron are o tradiție la a dărîma astfel de recorduri. Să nu uităm că la vremea cînd a făcut Titanicul a cheltuit 200 de milioane de dolari iar profitul gross a fost de 1,8 miliarde.
Aș putea să mai spun multe dar s-a făcut foarte tîrziu și sper să visez cu Na’vi. Tuturor care aveți posibilitatea să îl vedeți vă urez să nu înghețați pe la cozi la casele de bilete. Dar odată ce ați intrat în Pandora “you are no longer Kansas and there is no turning back. The adventure begins.”