în lumină de bumbac mă dezmeticesc
dar nu ştiu mă visează dumnezeu
lipită de pieptul lui liniştea ca o ţesătură
moale mă strânge acum şi colţurile casei
sunt steaua sub care m-am născut

ca o cârtiţă care s-a înfundat în prea multă lumină
sunt şi dacă mi-aş găsi braţele de unde să încep
când viaţa aici se termină în strai pur înveliş de
păcate pe care le port în mine ca în buzunare
largi umplute de materialul râvnit

de ce să ţip sunetele m-ar îngropa în neauzul lor
fisură ar înainta în peretele meu stâng şi tot ce ţine
de acoperiş s-ar prăvăli peste ce-am înţeles a fi viaţă
mă visează de stau aşa cuminte în el
temătoare să nu-i stric somnul