îţi trebuie forţă să rămâi singur
să-ţi îmbraci gândurile în staniol
dând culoare vieţii

întotdeauna ai de ales:
poţi face lumea mai acceptabilă
sau să te tolerezi pe tine – cel din afara ta

cu el nu ai aproape nimic de împărţit
poate corpul vesperal
adevărurile fruste – cruste ale minciunii
şi norii – pleoape zdrenţuite ale cerului
sub care Putin învaţă cocorii să zboare

autorul scrie de multe ori închis în oglinda vorbelor
cu gândul la exhibările purificatoare
mi-aş dori să fiu mai degrabă chiromantul actelor ratate

sper că
oamenii nu sunt metastaze ale lui Dumnezeu
şi nu mă voi topi în întunericul umbrei mele
la capătul curcubeului există totuşi ceva