Acolo unde putrezeşte întunericul,
acolo unde liniştea miroase-a plastic ars,
acolo unde haosul ne redevine sens,
acolo te-am găsit,
acolo te-am găsit.

Sprijineai pe umeri felinarul cu două gutui,
arbori de corbi ciuguleau din unghiile tale,
din pleoapele cârpite cu ceaţă şi floare de cui,
sculptai începuturi
şi temple finale.

Am aprins o gutuie, omorând zece corbi,
şi ochii tăi sfârtecaţi i-am umplut cu-amintire,
lasă-ţi, sfârşito, pieptul pe golul meu, ţi-am spus,
şi drumul în sus
e tot risipire.

Mi-ai zâmbit ca o piatră albastră pe lacuri,
din păru-ţi palid, în cercuri, patru călăreţi
m-au umplut cu alb în tâmple, cu roşu în carne,
şi cu negru muzical
în cuvinte.

Şi galbenul vine cu larve de jar printre vene,
cu tălpile tale în braţele-mi rupte, îţi spun
că dramă în doi nu există. Mai lasă-mi o vreme
motivul de-a crede
în omul nebun.

Tu cântă-mi la beznă, mănâncă gutuia
coboară-ţi din umeri granitul pe mine,
cât eu te iubesc aşteptând ca să-mi umpli
suflarea
cu galben.