ninge din plin. dimineaţa aleargă pieziş prin oraş
ca un iepure prins între faruri.
sunt singurul om care nu se grăbeşte.
merg să uit. merg să scutur
buzunarul cu morţi.
printre claxoane şi scrâşnet de frâne,
se-ndreaptă spre mine bătrânul din vis,
cu aceeaşi căciulă de miel brumăriu
îndesată pe frunte.
pe urmele sale, un copil îşi croieşte cărare.
timpul se face un bulgăre greu, mă izbeşte în piept, se sfărâmă.
la semafor s-a aprins becul verde, traversez ca pe-o punte
clătinată de vânt. şi merg mai departe.
nu tălpile mele mă poartă,
sunt palmele celor uitaţi sub pământ.
mi s-a spus că există o vreme în care greşeala îşi macină zimţii.
vine atunci un duh al iertării să-ţi cureţe ochii
şi clipa se face cuib cald,
numai bun să adormi îndoiala,
să-ţi îngropi jumătatea pustie
ca pe-o pară domnească, în fân
dar astăzi
nu vreau să mă mint. mă privesc în toţi trecătorii.
caut un loc de unde să-ncep
să mă sfâşii.
Comentarii
Mă opresc în acest loc pentru
ioan barb -
Mă opresc în acest loc pentru a semnaliza apariţia unui poem care nu are voie să treacă neobservat. Remarc, printre altele dimineaţa care aleargă - "un iepure prins între faruri" dar şi drumul spre uitare, prin scuturarea buzunarului cu morţi, un marsupiu, probabil, pentru amintirile născute moarte.
"mi s-a spus că există o vreme în care greşeala îţi macină zimţii", asemeni unui ban preţios, din aur.
multumesc,
Sancho Panza -
multumesc, Ioan, pentru penita - este punctul de la sfarsitul anului... :)
foarte fain poemul,
raulcoldea -
foarte fain poemul, e plin de imagini extraordinare. În afară de mijlocul celei de a doua strofe, unde sincer să fiu m-am pierdut un pic (voi reciti cu mai multă atenţie) mi-a plăcut absolut tot. Remarc acel buzunar cu morţi, excelentă imagine, apoi palmele celor uitaţi şi finalul, care sfâşie el însuşi tot universul, dar îl lasă totodată să mai respire. Mi-a plăcut mult.
Raul
un poem cu formulari
anna -
un poem cu formulari imagistice de mare forta:
"dimineaţa aleargă pieziş prin oraş
ca un iepure prins între faruri"
"clipa se face cuib ...
numai bun să-ţi îngropi jumătatea pustie
ca pe-o pară domnească, în fân "
mi-a placut mult limbajul plin de sensuri cu inlantuiri firesti intre realitate si viziune.
as revedea asocierile: bulgare "greu", talpile "mele", cuib "cald", si as scoate: "mi s-a spus ca"...
finalul cu impact pe starea de catharsis, imaginile create, toate duc la o traire autentica nu doar o mimare a realitatii,
un poem dens, elaborat pentru care acord un semn de recunoastere!
Anna,
Sancho Panza -
Anna, multumesc pentru comentariu, penita si pentru sugestiile oferite.
o sa reiau textul dupa ceva vreme si atunci, cu siguranta, si imi vor fi de folos.
si scuze pentru intarzierea raspunsului. :) pur si simplu, nu vazusem...