În mine totul
era incomod,
la jumătatea
fiecărui gând
se aşezau
straturi
de nervi
alături
de câteva iubiri
mioape.

Carnea mea
se scurgea
din menghina
nopţii
printre
vitraliile timpului
până-mi schimonosea
faţa.

Dar Dumnezeu mi-a zâmbit
subţire ca o vioară,
aşezându-mi
genunchii la rugăciune.