De multe ori suntem nevăzuţi de lumină
ne cuprinde forma întunericului perfid
caii nopţii se apropie-n galop
ca o armată de fluturi printre frunze.

Strănută câmpia dincolo de râu
Urmărită de mirosul florilor de trifoi
cineva a vrut să arunce coasa-n iarbă
îşi pierde răbdarea, căldura-l apasă.
Ascultă cum s-a istovit vântul în lanuri
drumul nu poate duce decât la râu
răcoarea apei opreşte din nepăsare timpul
alunecat în valurile sparte sub sălcii.
La un ocol arinii se dau la o parte
să treacă femeia despletită de gânduri
ca o sirena rătăcită-ntre maluri.
însufleţind peisajul frust.

Merge de-a lungul apei
până la morile care-i macină tăcerea
şi cineva-i spune nedesluşit
nu mai credeam c-o să vii.