cvasiliu -
CCLIII
Doar zorile mă spală de visele în care
Stau răstignit pe țărmuri precum un pescăruș
Cu aripile scurte, rigide și murdare,
Ce-ascunde în retină fatidicul urcuș;
Presimt același zbucium când norii se adună
La orizont și-adulmec în umedul văzduh
Nefericite liniști și dorul de furtună:
Iubirea ta e carne, iubirea mea e duh..
Mi te așezi pe geană, mă primenești cu buza
Și-mi lași pe piept povara seraficului braț,
Dar eu aduc rupturii de voluptate scuza
Dintâi că libertatea e-un mult mai aprig laț
Și doar pentru pigmeii crescuți într-o cavernă,
Iubirea e rotundă, calină și eternă.
3 II 2008
Poezie:
Comentarii
anna -
frumoase constructii lingvistice, nu lipsite de un lirism frumos dozat... sonetul, acest gen de scriere atat de desavarsit nu doar prin forma lui, in cazul de fata mai ales prin esteticismul unor imagini, prin redarea acelui capat de lume din noi, neatins... imi place „urcusul” acesta, sange al nostru viu, ce intrece uneori cerul... subtilitatea metaforei: „...libertatea e-un mult mai aprig lat” precum si puterea cuvantului rostit ca un crez: „Și doar pentru pigmeii crescuți într-o cavernă, Iubirea e rotundă, calină și eternă”