o mână și-o creangă de vișin
amândouă uscate.
mâna strângând fructele veștede presărându-le
lângă tufa de soc
pe unde-au săpat cărare furnicile
bătrânul oprit în mijlocul curții
un miros de grajd și fân vechi
fluierând depărtarea printre frunzele mărului
un fluture galben desenând linii frânte
sub streșini.
trupul și creanga de vișin
adunată la piept
umbră de cruce
tremurând înspre porți.
Poezie:
Comentarii
observatii
Virgil -
textul e frumos. eu il privesc aproape ca pe o interesanta varianta de hai ku (sau alta poezie de sorginte asiatica). totusi "miscate" si "gerunziu" din titlu nu sint oarecum redundante? ultima "strofa" mi se pare putin cam ca strica armonia intregului. trebuie oare sa fim tot timpul "religiosi"?
Virgil
Sancho Panza -
<<trebuie oare sa fim tot timpul "religiosi"?>> :)) nu,Virgil, numai duminica dimineata, de Paste, Craciun si Rusalii. acum, fara gluma, crucile din cimitirile satelor (ortodoxe), ma duc cu gandul mai curand spre un amestec de resemnare luminoasa in fata marelui drum, decat spre excese religioase. redundanta din titlu...da, cam ai dreptate. sa vad la care ma opresc.
gerunziu
bobadil -
Mi-a placut gerunziul poemului astuia... da! Si religiozitatea lui mi-a placut pentru ca este discreta, orice ar zice oricine. Nu mi-au placut doua chestii "tehnice" 1/ mana strangad - typo hilar 2/ "bătrânul oprit în mijlocul curții un vânticel cu miros de grajd" - o imagine care zambeste de la sine In rest, o lectura placuta.
Multă finețe
citadinul -
Distinsă Adriana Lisandru, tot poemul e construit cu multă finețe iar imaginile curg cu o fluență desăvârșită. Felul în care scrieți trădează lecturi numeroase, un exercițiu îndelungat și un talent incontestabil. Mi-a făcut plăcere să vă citesc.
va multumesc
Sancho Panza -
va multumesc mult pentru apreciere, domnule Sandru, dar, va rog, renuntati, in ce ma priveste, la formula aceea de adresare extrem de...distinsa si de distanta. Adriana e suficient.
Andu
Sancho Panza -
Andu, am corectat acel typo. cat despre a doua semnalare...mi-au trebuit vreo trei lecturi si, mai important, o judecata babodilica pentru a-mi dea seama unde vedeai tu partea ilara. ce sa spun? :)) este, daca o privesti de pe dealul acela. dar de ce ai urcat acolo?! daca o sa am vreo idee minunata, voi inlocui.
erata
Sancho Panza -
judecata bobadilica. iar m-am incurcat...
e
bobadil -
Pai Adriana regula e simpla, nu folosesti cuvinte cu mai multe intelesuri atunci cand nu intentionezi asta. In cazul de fata cuvantul "vanticel" derivat diminutiv din "vant" are dublul inteles de "partz" sau licentios de "basina" care in contextul acelor versuri deturneaza semnificatia lirica inspre ilaritate (cu "batranul oprit in mijlocul curtii", imaginea e tulburatoare :-)). Eu as folosi acolo "o adiere", sincer asta ar bloca orice bobadil din toate neamurile bobadilice sa mai carcoteasca Cu drag, Andu
ce mai adiere...
Sancho Panza -
vai, Andule, si iti inchipui ca nu m-am gandit la adiere? "o adiere cu miros de grajd!"...de-a dreptu' sublim. :)) rad singura. trebuie gasit altceva. de acord. dar...altceva.
dom'le, s-a dat cu praf e rîs pe Hermeneia
Virgil -
dom'le, s-a dat cu praf e rîs pe Hermeneia. Așa văd eu. Face omul ce face și iar ies bubbles.
...
Imparateasa -
dar "un aer cu miros de grajd"? sau să spui simplu "un miros de grajd și fân vechi" și gata :)
sarumana!
Sancho Panza -
ah...tot femeia te scoate din incurcatura! :) multumesc frumos, Adina. da, varianta a doua e excelenta! acum schimb! Virgil, asta sa fie ultimul nostru necaz! :))
happy end
bobadil -
Eu nu mi-aș face probleme cu râsul, sunt de câțiva ani buni pe aici și tot n-am înțeles de ce râde atunci când râde Virgil Titarenco. Asta doar el o știe (presupun). Dar eu mă bucur când râde, asta destinde atmosfera, dar cel mai mult mă bucur că uite, poemul arată bine acum, printr-un proces de brainstorming. Deci... felicitari distinsă Doamnă Adriana Lisandru ! :-)
problema cu rîsul
Virgil -
Bobadile, problema este nu că tu nu pricepi de ce rîd eu atunci cînd rîd, fiindcă e puțin prea sus pentru tine. Asta înțeleg. Problema este că tot mai multă lume pe aici nu mai tratează ce spui tu cu seriozitate, nici măcar în rarele momente cînd s-ar merita. Asta ar trebui să te frămînte pe tine dacă tot ai chef să te frămînte ceva. Adică, știi tu, chestia aia cu oala care îți fierbe. Ție. În rest, numai de bine.