în a doua parte a vieții
numai de o trilogie a amintirilor se poate vorbi
după ce cu o mână nesigură ai schițat
pe o jumătate pagină de suflet
modelul imaginar al paradisului
până să parcurgi cu privirea
tot râul Lete înspre amonte
vei rămâne mai întâi pe un mal
pierdut de atâta verde
o altă înnoire a gândului
întors înspre sine
cu 180 de grade longitudine estică
dă senzația de déjà vu ecliptic
la fiecare tribulație alpestră
a inimii
Poezie:
Comentarii
alma -
Primul lucru pe care îl remarc în poemul tău este despre numere: a doua, trilogie, o jumătate, 180 și mă întreb care le este Rostul. Renunță sau exprimă altfel "a sufletului", "adastă", "nespus de". Finalul e altceva: da.
bodoganel -
alma, numerele astea au un rost al lor. Vasazica, intai pomenesc "doi" dualitatea bine -rau, eu si sinele meu, alb si negru, daca vrei. Apoi vine o trilogie, la cei "doi' mai vine unul, care este extern de ceilalti, e latura neutra, imbinarea perfecta intre yin si yang., intre alb si negru, intre bine si rau. Dupa care din cei trei, odata echilibrate starile, se face jumatate, cealalta, care formeaza un intreg, un cerc, daca vrei, se intuieste. Si dupa ce se parcurge raul uitarii si faptura se innoieste, se contopeste si cealalta jumatate abia intuita, si astfel se ajunge la starea dintai, insa mai pur si mai nou, chiar daca, pe alocuri, ai senzatia ca locurile si starile acelea parca le-ai mai trait, intr-o tribulatie a inimii.
bodoganel -
Referitor la celelalte remarci, am sa ma gandesc la ele, sa vad cum voi putea modifica pe ici pe colo. Multumesc pentru comentariul tau, Alma. :)
Ela -
Îmi place stilul poetic abordat aici, Bogdan. Remarc o gravitate bine temperată, preucm și o reflectare asupra terțului în dimensiunea noastră spirituală, chiar dacă aparent vorbești despre "amintiri". Nu mă surprinde acel "model imaginar al paradisului", e cumva o realitate a omului, care se autoistorizează, creând imaginar zei, dumnezei, origini concrete, din nevoia sa de a nu fi doar "o jumătate pagină de suflet". Și nu uiți nici de tributul inimii, nici de întoarcerea gândului spre sine, ca o trăsătură definitorie a umanului, și nici de acel deja-vu pe acre îl avem la orice descoperire autentică a unui loc, a unui om, a unei scrieri. Da, "nespus de verde", "vei adăsta" - ar fi elemente de revăzut. Cred că e cel mai bun poem al tău, din tot ce am citit eu scris de tine. Părerea mea subiectivă, desigur.
bodoganel -
Ela, multumesc de trecerea ta pe la mine si de comentariul lasat aici. Am modificat si acel "adastat si nespus de" si sper ca acum sa fie mai bine. :)