după amurg suntem singuri
focul aprinde spre nord
vântul deghizat în femeie
jar nestins
inima ta dacă merge pe vârfuri adorm
încă o noapte
iubesc la întâmplare
mâinile ţin partea
unui suflet întors din păcat
buzele iau forma dorinţei
să nu fii văzută când râzi
oamenii uită de la o viaţă la alta
privirea mea scoate demoni
aruncăm de pe templu
îngeri o singură dată
conştiinţa priveşte în altă parte
suntem atât de frumoşi cu vina iertată
în ochii plini de nisip
pescărușii și-au făcut cuiburi
așteptându-te
de la o clipă la alta
sunt prea reci locurile de unde ai plecat peste noapte
închis între acești pereți loviți
simt albul despre care nu ți-am vorbit
fiecare avem un loc al nostru de iederă
unde liniștea ne compară cu ceva firesc umbrelor
la început dumnezeu a făcut centrul de primire urgenţe
pe vremea aia se chema triaj
centrul de primire urgenţe era netocmit şi gol
aşa că dumnezeu a adus un medic basarabean apoi a despărţit lumina de întuneric
întunericul l-a numit gardă de noapte
luminii i-a zis heparină
n-am văzut niciun animal să gâfâie ca un om când urăşte
e uimitor cât de simplu mi se întâmplă să cad
poezia acesta am găsit-o fără metafore
făcea parte dintr-un grup de tineri dezintegraţi
azi din vina mea o privesc din unghiul cel mai potrivit pentru a o înțelege
ce rost mai are să adun gândurile împrăștiate pe jos
şi aşa ne vom îndepărta unul de celălalt din orgoliu
fiecare va înfige steagul la graniţă dintre zi şi noapte
femeile citesc sylvia plath
se odihnesc în patul tău
îți folosesc furculițele
și umerașele
mai au
lucrurile alea mărunte
care te irită
nejustificat
femeile sunt în definitv
egoiste
nu vor să facă dragoste
tot timpul
se lasă noaptea
eu mă gândesc
la crema ta de zi
cum stă așezată
între bețișoare
și pieptăn
Comentarii aleatorii