între trup și-ntre vis

imaginea utilizatorului Virgil
...

este drept
mîna ta nu va răsfira poate
mîine rebel părul meu
amețit de nesomn
nu vei spune
dojenind enervant insistent
ai lăsat locul gol
între trup și-ntre vis
cînd
rătăcind ca un stol de umbrele luate de vînt
dintr-o țară făcută ghemotoc
și ascunsă în fiecare cuvînt
ai uitat să mai vii

este drept
plictisită vei fi să mai speri
c-am să vin
dar tu știi că mi-e dor să te văd
furioasă cum vrei
să-ți ascunzi
tînjirea îmblînzită
între umbrele trupului tău

Comentarii

Sa incep cu ce mi-a placut mereu: "Ea stă plictisită și foarte frumoasă părul ei negru este supărat mâna ei luminoasă demult m-a uitat, demult s-a uitat și pe sine cum atârnă pe ceafa scaunului. Eu mă înec în lumine și scrișnesc în crugul anului. Îi arăt dinții din gură, dar ea știe că eu nu râd, dulcea luminii faptură mie, pe mine mă înfățișează pe când ea stă plictisită și foarte frumoasa și eu numai pentru ea trăiesc în lumea fioroasă de sub ceresc." Imi place totusi intoarcerea asta a ta la imagistica si la sentiment. Riscul? In citatul de mai sus din Nichita Stanescu. Dar ce ar fi viata fara riscuri? Un drum nesfarsit prin campie? :-)) Andu

scuze, dar eu nu prea l-am citit pe Nichita. sau cred ca nu l-am citit deloc. poate cu citeva exceptii. ce sa ii faci, viata, alte preocupari. problemele. am mai spus ca sint incult.

Virgile, poate fi si asa (desi mai degraba o iau ca pe o gluma din aia despre care am mai discutat ca nu o pricep) dar nu poti sa nu vezi asemanarile, right? Si atunci, la ce concluzie ajungi (cu atat mai mult cu cat hai sa zicem ca tu nu l-ai citit pe Nichita, repet, asta mi se pare enorm de greu de crezut, dar ma rog)? Ca daca scrii asa, scrii ca Nichita fara macar sa-l fi citit pe Nichita... isn't this gorgeous? Andu

evident, e un compliment Andule. am mai spus eu nu am nici măcar pretenția că aș fi poet. îi las, vorba aia, pe alții să se înghesuie că văd că e la mare vogă. eu scriu pur și simplu pentru plăcerea mea proprie și personală. I just enjoy it. cîndva, în vremuri mai nasoale chiar mi-a făcut bine la inimă și minte. cam atît. în rest nu știu ce să spun. cred că scrisul este omul în ultimă instanță. prima copilărie, primele experiențe, primele contacte cu literatura și cu poezia chiar înainte de 5-6 ani. apoi poate e vorba și de etnicitate sau mecanisme interioare ce țin de ea și pe care le cunoaștem foarte puțin. nichita a fost pe jumătate rus (nu român!) așa cum bănuiesc că se știe de cei mai mulți. întîmplarea face ca și eu să am (fie că îmi place, fie că nu) destul de mult sînge slav în vene. are asta vreo importanță sau vreun efect? habar nu am. deși se pare că spiritul slav are o anumită vibrație interioară mai greu de confundat și care a "produs" multă artă. este asta o posibilă explicație? nu știu. în orice caz poți să fii liniștit, am citit mai mult despre viața lui decît poezia lui. poate de acum încolo. by the way, am citit mult mai multă poezie de păunescu sau ioan alexandrul și totuși asta nu mă face să scriu ca ei. cred că scriu ca mine. dar întradevăr, e un compliment.