dacă o să-mi încercuieşti limitele
nu o să te blestem
m-am blestemat destul ca să înţeleg
cum e să îţi coşi singur ghinionul de piele
cum e să te lauzi cu cicatricele suferinţei

cum e să fii adorat din milă
să fii dependent de mila altuia
să o cerşeşti în fiecare clipă

cum e să nu îţi doreşti să fii salvat
când toată lumea aşteaptă să spargă cineva gheaţa
compasiunii

fiecare început porneşte
de la un ceva anume
fiecare război se sfârşeşte cumva

fiece decedat ar vrea să se spele
de măcar un sărut

deşteptarea asta
nu va schimba omenirea
nu îmi va dezlega încheieturile mâinilor
de păcate
şi nici nu îmi va aduce
mai multă linişte