mă întreb cine ești tu
de mă porți prin gări și aeroporturi mute
te-am cules din aer cu degetele
am venit spre tine pe o peliculă fină
știam pe de rost istoria unui vers
eram ca un text corectat în grabă

în fiecare seară
purtam mânuși și urcam încet aceleași trepte
aveam mințile întoarse cu cheia ca o păpușă nouă
prunci albi îmi alunecau din mâini
îmi țineam echilibrul în gânduri
am început nopțile fără trup

acum alerg după două silabe
mă opresc să împart planeta
în două cărți cu coperțile groase
mă doare stomacul. traversez în albastru lumina
mi-e frică de înțelepciunea ta. vomit în oglinzi
tremur. aș vrea să te alung ca pe o fiară

nu pot să sparg bulgării aceștia galbeni
care cad din sânul meu stâng
îmi lipesc mâinile de geamuri
încep să număr filele albe ca pe niște șerpi
ieșiți din trupul meu, deciși să-mi ucidă visele
aș pleca spre cimitirul vesel cu poemul acesta
pe acolo trebuie să fie drumul spre rai

vreau să râd. mă voi îndepărta de tine
îmi îngheață sânii. un înger de noapte țipă
vrea să mă vegheze când dorm
stai! privește cum pun toate creioanele sub apă
vreau să șterg și ultima urmă de tine
ajută-mă. apoi, mergi, mergi înainte
nu pierde lumina uite cum iese din trup
ca o pasăre cu aripile moarte
ai timp. mai lasă-mi o umbră deschisă
să o îmbrățișez în tăcere.