în această zi de întîi
sînt obligat oarecum să mă declar cablu
electric pentru că prin mine trec nişte
curenţi de înaltă tensiune şi
pe cuvânt
n-am dus la gură niciun pahar
poate că zăpada care nu vrea să cadă este de vină
poate că norii ca gogoşile umplute cu
marshmallows îmi produc energie
e ceva trist prin sufletul cerului
e ceva foarte trist
prietenilor mei de anul trecut azi-noapte le-au
ieşit fire albe în barbă tu fato aproape de doişpe
ai adormit pe furiş fugeai să-ţi îngropi în somn
amintirile
Ca un labrador vişiniu
se scutură timpul, lumina
năpârleşte şi mă cheamă din mine şi mă cheamă din ea
orbitor, pe pipăite, pe şchiopătate,
sunt murmurul surdului, gestul mutului mirat,
şi buzunare pline cu păsări mici răstoarnă aerul,
aerul acesta iute şi rumen şi copilăros,
această sârmă de solzi ţipători,
sub mine se întâmpla spinări de acvile cuminţi,
nu mai respir decât când uit,
nu mai uit decât când te amintesc.
fotografie needitată cu sfârşit:
adolescente cu sfârcuri întărite la 12 noaptea
când ploaia spală mirosul de prafuri şi moarte.
femeie în costum de iepure,
perversitatea ta mă sfințeşte.
numai tu, dintre toate.
numai tu şi iubirea ta de câine vagabond.
luna răsare de două ori. ne vedem, ne atingem, ne zâmbim.
din ţâțele lumii curge tristeţea,
purulenta mea tristețe,
alba mea tristețe,
tristețea mea tristă.
Comentarii aleatorii