nevăzută arătare neagră
trăieşte în trupul meu
îşi face nevoile
mulţumită
într-un suflet comod
zi după zi mai intens
mai periculos îşi exersează un fel de
limbaj numai al ei
fără a putea fi imitat
aerul
o greutate pe care sisif de-aş fi
abia o mai suport
lumina nu-mi e nici ea mai uşoară
de când mă ştiu îmi plouă
pe ziduri
ca-ntr-un oraş de poet
cu tristeţea asistată de cititorii lui
niciodată nu-şi schimbă
culoarea apăsătoare
dădurăm ce dădurăm cu mâinile
şi din piatră începură să iasă toate
istoriile hărţile şi comorile
pe care nici nu bănuiam că
le-om descoperi vreodată
printre atâtea oscioare
dă-te mai încoa
dacă aşezi ochiul fix în capul tibiei
vezi tot drumul strămoşilor
trecu limba în sus şi în jos
şterse chibritul de obrazul lunii
îşi aprinse o ţigară de foi
şi fredodând un cântec
oltenesc se tot duse
n-am să mai gâfâi pe scări
în semn de protest
mi-am lăsat mințile prin cetate călare de parc-ar aş fi fost dus
într-o zi vei înţelege
că viața n-are drum de întoarcere
de când locuiesc la noua adresă
cireşul mi-a întors spatele şi înfloreşte pe ascuns
mugurii rămân pe dinafară nu au ce căuta într-o sală de naşteri
undeva în apropiere primăvara
după o nesfîrşită convulsie
ia patul în spinare şi umblă
Era criză de locuri,
Se murea câte trei în două paturi.
Mama purta haină portocalie,
până la genunchi,
eu, treişpatru de kile de oase
şi perfuzii roşii-verzui,
până la gât.
O vedeam cum greşea saloanele intenţionat
îmi doream s-o facă neîncetat;
n-aveam voie de nimic,
îmi tot aducea peşte fiert
şi limonadă;
când nu pândeau asistentele,
n-am ce să spun
aşteptările sunt mai lungi decât iernile
sentimentele seamănă cu gândurile pe care ni le-am mai spus
cât să ne scoatem sufletele din adâncuri
mă mulţumesc că nu-mi eşti străină
viaţa nu ştie nimic
încă se vaită
nu-şi dă seama ce pierde
doar când trage să moară
caută
o cale de întoarcere
Comentarii aleatorii