o femeie în colţul culoarului la capătul fără ferestre
tânără ca pasărea fără cuib şi bătrână ca păianjenul fără casă
mă priveşte cu ochi de lapte covăsit în care a curs cerneală
respiră de parcă ar înota de ore în şir doar în cerc
degetele îi tremură pe gâtul lung de madonă
de balerină la final de spectacol
capul îi cade într-o parte ca bobocul prea greu pe tulpină
ea a plâns cel puţin un gram mai mult decât mine
atât cât era necesar ca lacrimile
s-o uite în plata domnului
de la o vreme nu ştiu ce se întîmplă cu mine
din ce în ce mai des nopţile îmi par o plajă cubaneză pe care aştept
un sprijin aerian ce nu mai vine
dimineaţa e un ataşat militar fără emoţie care aduce o scrisoare prin care
i se mulţumeşte mamei că fiul ei a luptat bine
totul se întîmplă de parcă n-aş fi prezent
le spun hei sînt aici
dar toţi vorbesc despre mine ca şi cum aş fi fost
ce viitor aveam în faţă
cum am plîns cînd am luat primul patru la mate în clasa întîi
ce memorie aveam de puteam să ţin minte fondatori de religii
amintirile care curg prin vene sunt probabil albastre
le ştergi cu mâneca de pe obraz în loc de lacrimi
ţi se pare că te mănâncă
/ nu mai poţi plânge /
e primul semn că ai început să îmbătrâneşti
încă bat la poarta cimitirelor /
atâtea inimi aşezate pe saltele de paie învelite în mătase
bătrâni cu nasturi şi coliere din perle false
cu blană de nurcă mâncată de molii la gulere /
cu zâmbetul moale lângă fotografiile în ramă
dimineaţa devreme pun leonard cohen şi de-o cafea tare
în faţa oglinzii cu periuţa peste dinţi ascult
cum se ceartă vecinii de deasupra pumnul în uşă
geamul spart înjurăturile din toţi pereţii
se duce naibii melodia mea preferată
rămân cu gustul de pastă oricât aş scuipa
viaţa
să facă ceva pentru mine ea trăieşte clipa
nu-i pasă de leonard nici de cafeaua care dă în foc
sună un ceas din interior timpul meu începe iar
o apuc de un capăt
între oameni
deschid fereastra să aflu aerul lumii la ora asta
Comentarii aleatorii