i-am spus mâinii mele atinge cu buricele tale nevăzute nevăzuta lumină
e călduţă de lăptic cu miere tam nesam e tocmai aşa
în mine s-a deschis uşa prin ea zboară fluturi îmi străbat tot corpul
e călduţ de lăptic cu miere tam nesam e tocmai aşa
aripi energetice înlăuntrul pieptului şi în ochi mamă în ochi
atunci ochiul râde de parcă universul ar fi o duminică
s-a îndepărtat pasul lui l-a prins pe drum odat tocmai o scoică
în ea era marea era o sirenă era un cărăbuş de mai era o carte era o piersică
eram eu simţindu-l că pleacă
pe cheiurile portului ceața mirosea a gutuie
ne plimbam doar ne plimbam ecouri de sticle sparte
tu pierdeai trenuri lungi și roșii
eu mă gândeam la scriitorii care mor tineri
cineva pescuia sau era o iluzie
din norii uscați supura lumina
erai atât de fragilă erai atât de aeriană
încât hainele nu te puteau reține
oamenii călătoresc mai mult cu sufletul
am spus suflându-mi nasul
m-ai privit cu un aer pierdut de mamă
nu știai că mă strâng din tine și plec târziu
atât de târziu încât poți fi jefuită
şi nu am ştiut ce să fac atunci
cu lacrimile lui tata
îmi păreau mai grele decât o pălărie nucleară îndesată
tocmai la mine în piept
de un joben roşu
obscur
şi
silenţios
tată
de ce plângi tată
aş fi vrut să urlu şi aş fi urlat dacă
nu m-aş fi lovit de dragostea lui de pădure ca de un zid
un zid greu dement ca un electron orbitând ca prin somn aşa de strâns că mă
dureau degetele cu care încercam sa îi scriu ceva tatei
Comentarii aleatorii