trec dintr-un mormânt ín altul
dintr-un cerc în altul
ascultând cântecul
rănii mele imense
care se înalță
cu fiecare picur
pământul se micește
sub talpa mea
cerul se face un făt
iar sângele meu tace
chiar atunci
când strigă cerul
născându-se în ochii mei
în care nu se mai vede
nicio urmă de nor...
în prima zi din an
dragostea m-a găsit cu toate aşteptările la cap
probabil şi-a făcut o regulă
din vreme ce n-a ştiut cât de scurt este firul
avea nişte noduri
în sânge
eu m-am îndepărtat cu grijă de coajă
fără nicio urmă de inimă rea
spre deosebire de alte timpuri
nu mi-a fost uşor
s-o iau de la capăt
există bănci pe care
nu-i mai e dor nimănui
să se așeze
stau cuminți lîngă morminte
se descuamează
nici o umbră nu le mai mîngîie
ridurile
doar noi
ne privim pe furiș
dintr-un soi de marmură
neagră cu nume
ce nu ne spun
nimic nu-i nimic
hai să ne uităm
cumva
aici
cândva doream să fiu draga cuiva și atât
astăzi mă trezesc cu suflarea vânătă
când se lasă seara
păsări răpitoare îmi ciugulesc din gură
nu observ
parcă ar ploua mut într-o casă dărâmată
aș vrea să reduc pământul la un bob de noroi
acolo să mă ascund
în diminețile în care rămân umbră
pierdută în asfalt
în cădere de pe blocul turn
jos doar oameni curioși cu false complexe mesianice
iar sub ei
pământul pe care nu-l ating
deși mirosul lui mi-i mai cunoscut
decât cel al mamei
Comentarii aleatorii