întunericul a devenit materia primă din care construiesc
totul de la capăt
acum când tu mă ţii oarbă într-o dragoste închisă desenată cu cretă
pe asfaltul rece
nimicul şi sângele se împletesc atât de frumos dar nimeni nu pomeneşte
de puls sau vindecare în această dimineaţă când soarele explodează
sfâşietor de singur în oraşul cu oameni negri şi avioane prăbuşite
la numai câţiva km depărtare
acolo unde se strigă pe mai multe voci acelaşi mesaj şi se practică o nebunie colectivă
o tulburare contagioasă împinsă mult
Nu se mai întorc vremurile în care
cerul era locul unde cojeai lumina cu palmele pline de palme,
cu ochii tăi, numai cu ei, numai ai tăi,
când lucrurile nu trebuiau explicate, despărţite, umplute cu sens,
când toate rănile nu purtau nume de oameni şi oameni, erau doar bube
se pupau şi treceau.
de la o vreme nu ştiu ce se întîmplă cu mine
din ce în ce mai des nopţile îmi par o plajă cubaneză pe care aştept
un sprijin aerian ce nu mai vine
dimineaţa e un ataşat militar fără emoţie care aduce o scrisoare prin care
i se mulţumeşte mamei că fiul ei a luptat bine
totul se întîmplă de parcă n-aş fi prezent
le spun hei sînt aici
dar toţi vorbesc despre mine ca şi cum aş fi fost
ce viitor aveam în faţă
cum am plîns cînd am luat primul patru la mate în clasa întîi
ce memorie aveam de puteam să ţin minte fondatori de religii
păsările domestice nu zboară departe
doar vocea ta se înălţa împreună cu alte cântece
mă trezesc dintr-un vis
frunzele nu şi-au prins părul când s-au aplecat spre mine
în mâinile tale
piatra nu se mai mişcă
de-a dura vin lucrurile care par să se întâmple
în cele din urmă soarta mă va scoate în ploaie
înapoi în lume
îndrăgostiţii
umblă la nesfârşit de la o casă la alta
uşile închise miros a poezie rănită
poetul scapă înainte să fie marcat pe viaţă
priveşte înspre trup
închide ochii îţi spun şi imaginează-ţi
cea mai frumoasă poezie de dragoste
ştiu ştiu aceasta nu s-a scris încă
pentru că poeţii se pierd în cuvinte
şi nu stiu să se oprească la timp
înainte de a scrie o poezie de dragoste
un poet trebuie să înveţe să tacă
hai să vedem dacă el, poetul
ar putea să descrie o dragoste mare cât china
sau mersul cu bicicleta printr-un câmp de lavandă
cu siguranţă s-ar pierde în detalii inutile
ba mânat de o logică poetică s-ar întreba de ce china
Comentarii aleatorii