Fata cuminte prin care trecea înserarea
Ca o barcă, fără luntrași
Avea ochi foarte mari precum obloanele unei căsuțe albe
Îi închidea, îi deschidea
Îi scoatea pe rând ca pe o batistuță
Îi scutura de un praf nevăzut
Apoi ca o femeie grijulie care hrănește păsările
Întorcea spatele celor de dincolo, uita de ei
În fond sala vernisajului era doar o lumina rece fără umbre
Uimirea lor, cu ochi mulți și mici
Ea mai avea doar două ore
Și pleca în hawai
Ea pleca în hawai cu tot cu valizele ochilor ei uriași
de mâine începe o altă primăvară
pe neașteptate mereu
ca o sentință
eu încă nu am apucat să strâng zăpada de pe scări
nu am adunat (aruncat) nici jumătate din
întunericul adunat la fereastră
și te privesc cum dormi liniștită
ca o cassandră
mâine dis-de-dimineață știu
îmi vei spune
nu am cum să-mpachetez totul
înainte să te cred
trebuie neapărat să îmi dau jos încălțările
știi tu, pe afară, puiul mamii, este multă multă zăpadă,
de aceea, știi tu, trebuie să pășesc cu atenție
să nu se murdărească steluțele ori să se strice, doamne ferește
nu, nu mi-e rece deloc, puiul mami, uite,
îmi așez mai întâi degetele, așa, încet, încet
să nu sperii fulgii
apoi nici că mai contează, alerg către tine să te
prind și să vedem împreună, puiul mamii, da, magazinul cu vitrina
lui uriașă, cu perdelele de catifea roșie, și cascada
aceea micuță, nu puiuț nu-i urâtă, poți să o atingi cu
degetele de la mâna ta dreaptă, nu mami, ba da, pui
“acum știu. așa curge ciocolata” da mami da.
Comentarii aleatorii