pietre de râu

arc săgeți raze lumină
capac WC gresie
fluturi aripă înger
carne transpirație clei
mână coastă coapsă picior
circumvoluție craniu
buze inimă dinți
uter-fobie și vene
senilitate in vitro

și mult necesar de mult
sânge

albastru verde infinit
plus
roșu bolnav de vânăt
urdori

mortar

cad și taci
scurmă zbați muribundă
eu ei noi tu
eu eu eu (singurul) geniu
se-aprinde suie
arde-n cenușă
apucă mușcă sărută
putrezește sub pielea cea verde

sar strâng plutesc
lovesc
și zbor
(obligatoriu) frânt

perete

soare alb vânăt de săgeți fluturi cad din mână si invers inimă (și taci – „parcă strigă securea/ totul se-ncheie remiză” – totul adăugat feței colorate, în carouri de scârbă ca ceața, se creionează încet personajele de pe carpeta cu lanțuri: noi - „drepți ca firele de plumb atârnând”, ei - cu lipitorile mâini strângând picioarele de pod pe sub mese – ei și ce, paharele săreau doar din bași, cele goale . – „E de la ei!” – mereu a fost de la ei – amestecaseră frișca (oarecum expirată, din 2004), erau aceleași degete, de pe care tortul curgea
diluând zăpezile
dinspre singurul soare
cu dinți -
O, colți frumoși
luminoși,
de la moși,
tu, stomatolog.
Oho, pe vreun sfanț,
în balanț,
colții scoși
nu-i pune zălog
depeșă DNA:
zornăie cătușele
sub răcoare ușile
cos marasme-acu` și le
corupe inimile
- Ho, Ho, ho, de reni
trase nicăieri
săniile jug
ne lunecă iar
spre ventrilo-car
mie ție dar
exegeți în vrie
(slută cerbicie)
dau clau-stro-fob
ye

acoperiș

de iarbă galbenă, flămânda ploii contorsiona un
prunc prins între unghii de tată
cu gândul oficial vinețiu de mers cu tramvaiul
pe fire până departe spre
locul de unde începe orașul
cu secțiunea de cruci
lăudată ca o structură de

fumuri în piatră
și tablă lucind
expandată

nu fugiți
nu muriți
bucurați-vă blând
cât vioi și frumoși ne mai pleacă păduchii