stau înţepată pe un scaun vechi de mâna a doua negru din plastic rezistent
sunt o zeamă chioară de om mustesc lumină doar uneori
zac în cămări impregnate cu fum ca o mişcare necontrolată
a limbii unei pendule înainte să se oprească
nu mai măsor timpul
mai bate câte un vânt prin oasele mele
amintiri şi creioane colorate proaspăt ascuţite
cineva… dacă m-ar întreba, la un moment dat, cum aș alege să mor
(strivit în cutremur, după o beție de comă înecat cu propria vomă,
călcat de șenila unui tanc, de roțile unui camion sau chiar de ale unui tractor),
probabil nu m-aș gândi de o mie de ori și aș spune:
străine, important, pentru mine, este, mai curând, să apuc, din când în când
(cât mai duc),
să trăiesc un... roman sau măcar o poveste
(dacă pentru primul caz timp nu mai este)
în care, negăsind (ca mai întotdeauna) un loc de parcare,
Aș vrea să lucrăm împreună
în depoul marfă exploatare Piatra Olt
să purtăm salopete albastre cu însemnul CFR
să ne strige șeful de secție pe numele mare
„domnul X și doamna Y
sunt chemați pentru evaluarea generală”
să vedem cum ninge
cu puțin sânge și puțină dragoste
peste fabrica de ciment, peste fabrica de sticlă
peste șeful de partid cu față de cioclu
să ne iubim cheile de treișpe și locomotivele
oprite în gară aproape de nodul feroviar
să ne cuplăm și să decuplam vagoane pe linia
mi-e frică de liniştea iernii
de felul cum se cuibăreşte în mine
râzând
sentimentele mele
deghizate în iepuri
traversează nămeţii în vârful picioarelor
să nu trezească din somn avalanşe
ca s-o evit
împrumut aripi de înger
zbor la marginea întinderii ei
o desfac în piese piuliţe şuruburi
o mărunţesc în cioturi şi scame
abia în martie
când începe să încolţească din nou dragostea
o strâng la piept ca pe o femeie cinstită
îi pun în ochi două lacuri
şi-i dau nume de pasăre
Comentarii aleatorii