chiar moartea-i la cârmă are cârpe sub unghii
a murit dumnezeule steaua s-a stins a apus s-a împrăştiat în abis
am murit şi eu tata m-a îngropat în ţintirim
văzut-am turme de oi miei albi miei pestriţi în viaţa purtată înainte de măcelari
genele mele-s caise când din ceruri albastre îi simt
da mielule da
tu să cobori atunci când e vremea
când timpul se va deschide exact ca o scoică ajunsă cu bine la ţărm
ai grijă să nu plângi să nu urli să nu scoţi niciun sunet
odihneşte-ţi tu mieluţule corniţele tale acum
acum oamenii nu se mai sinucid
din dragoste
aleg variante mai sofisticate
cum ar fi libertatea
de a muri de foame
dimineaţa așează lumina pe scaune
apoi i se inchină
totul e zaharisit în mintea lor
fac coadă la crucea roșie
pentru fiecare anotimp
se cere tot o altă inimă
care să le pompeze sângele
măcinat precum un bob de grâu
sub pietrele de moară
de cele mai multe ori Pediatria pare o hală industrială dezafectată
unde nou-născuţi în sevraj orăcăie după amfetamină
femei pămîntii de parcă le-a zămislit fumul de ceară
de parcă cineva a dat foc unei anvelope şi din sîrmă a creat aceste momîi
mă uit la ele la ţîţele lor abia mijite mă întreb dacă au lapte destul
cît să-şi sufoce pruncii
se aliniază frumos la uşa asistentului social schiaună după o pungă cu lapte praf
după o pereche de pamperşi totul nu e decît o monedă de schimb
pentru ţigări şi pahare de unică folosinţă
sîntem o generație de insomniaci
carii scobind în scaunul putred al universului
neînvinși în jocurile de noroc ale nopții
niciodată convinși de limitele orelor nubile
niciodată suficient de aproape de contur
sau de poarta în casă
perfect simulată de amintiri
sîntem o redută pe care adolescenții fumează marijuana
indiferenți la granițe sau formule lingvistice
eliberați de obsesiile gramaticii de casetofon
sîntem o geamandură cu ancora lipsă
un semafor un macaz
fară rost
sîntem o enormă parabolă ruptă
el e o cușcă goală
când intră în cameră pe albul pereților
apar vene mici florile pentru că de obicei aduce flori
miros a mâl cu fiecare cuvânt nerostit
se pierd mai multe petale până când pumnul transpirat
ține strâns un bici verde începe căutarea obrazului
a palmelor a părului nearanjat venele din tencuială palpită nervos
undeva pe-aproape cineva doboară un copac
din rădăcina lui altcineva se transformă în țipăt
scena se repetă halucinant din ce în ce mai repede ceasul argintiu
a blocat o secundă dar nimeni nu bagă de seamă
Comentarii aleatorii