peste tot unde merg văd ochi xenofobi. dimineaţa mă ia şi mă zvârle din casă,
mă urc în jeep şi plec la starbucks. vântul ascuns după plopi se ia după mine ca un
câine după stăpîn. la buford drive colţ cu millcreek crossing e o mare confuzie.
cineva dintr-un lexus îmi spune că trântită pe jos o scândură plină de cuie stă cu
limba scoasă la lume. pînă vine poliţia îmi cresc două junghiuri pe muşchii şezutului
iar la picioare am clei. în urma confuziei iau şi-un tichet.
la capătul răbdării abandonez timpul şi mă pun să scriu acest poem despre

vine o vreme când te gândeşti la viitor
ca şi cum ai mânca boabe de struguri pe întuneric

soarele îţi răsare dintr-o rotulă şi apune în alta
începi să semeni cu desenele copiilor pe asfalt
te aşezi pe margine / fumul de ţigară devine un laţ
de care se împiedică trecătorii

vine o vreme când nu mai încapi între noapte şi zi
umbra caută alt trup
ajunge la tine ca un melc traversând o autostradă