moartea stătea lângă mine
îşi făcea timp din viaţa ei
de unde să ştiu eu că mă păzeşte
să nu cad în fântână ca ai lu mitrache
ş-ăl mic ş-ăl mare
făceam poze pe prispa lor când eram de şcoală
că aveau nişte leandri mari şi îmbobociţi o minunăţie
ne aşezam noi pe lângă ei cu zâmbete din alea
să ne aibă părinţii pe când trebuia să plecăm la oraş
să ajungem mari
nu ştiu de ce spuneau aşa
mari ajungem toţi numai că unii părinţi rămân cu sufletul
cum rămâne câmpul după seceriş
numai ţărâna rămâne la picioare ca o femeie rănită
nimeni nu mă poate obliga să trăiesc într-un loc
de cele mai multe ori singur
timpul şi-a şters de pe chip aproape orice urmă
de la plecarea din noi
fiecare pas stârnea mici rotocoale de praf
aşa cum se întâmplă de obicei în inimă prea uscată
tu mă priveşti ca pe un moft al unui oaspete ocazional
care strânge tare din buze punând punct discuţiei
după moarte cerul devine adăpost pentru oameni buni vorbiţi de rău pe la colţuri
priveşte-i nu te retrage din cauza orei târzii
gutuile sunt atât de tari
somnul mă caută în anii nouăzeci
părul e alb
cutia de sortis dansează cu multivitaminele
ceaiul de păducel rânjește la flaconul de nitroglicerină dar
dimineață o femeie și-a fardat pleoapele cu buzele mele
Comentarii aleatorii