mă trag de acolo de unde
n-am auzit să se fure vreodată slănina de la grindă
nici om cu om să nu întrebe bună ziua e ori
al cui eşti de nu te-a văzut ce te pricepi să faci
mândria şi umilinţa ca două obloane deschise
spre primăvară pomii se arătau mai plini de ei
păsările braţelor ocrotitoare

acolo femeile împrumutau un ciur de mălai şi-o poală de lemne
întâmpinau viaţa şi moartea fără doctori
basma curată în faţa lor nu stătea necuratul
iubirea se purta la sân sub cămăşi ţesute numai pentru ăl drag
în copii îşi puneau nădejdea şi-i dădeau la şcoli
era nevoie de mai mult ca să răzbească

(şi uite câţi dintre noi trec repede aproape nu văd
câmpul veşted sentimentul de aparţinător al acelui loc
obloanele au fost schimbate de mult)

praful făcea parte din viaţă părtaş la muncă dar şi la joc
dacă ar fi să păstrez ceva din mine ar fi el
într-o cutie pe care ar putea sta scris
aici trăieşte sufletul roabei lui Dumnezeu