amintirile care curg prin vene sunt probabil albastre
le ştergi cu mâneca de pe obraz în loc de lacrimi
ţi se pare că te mănâncă
/ nu mai poţi plânge /
e primul semn că ai început să îmbătrâneşti

încă bat la poarta cimitirelor /
atâtea inimi aşezate pe saltele de paie învelite în mătase
bătrâni cu nasturi şi coliere din perle false
cu blană de nurcă mâncată de molii la gulere /
cu zâmbetul moale lângă fotografiile în ramă

tragi aer adânc / bei o aspirină să se subţieze sângele /
e clar ca lumina zilei acum
ai început să uiţi / îţi pare rău / la fel cum ţi-e milă
de vagabondul adormit cu buzele strânse
lângă pâinea umflată de apă de ploaie
topindu-se pe asfalt

cineva ţi-a furat soarele alaltăieri
chiar la vremea cireşelor
doi copii râd ascunşi sub o umbrelă
poate că era a ta / poate că era roşie