dintr-o eroare de navigaţie iarna s-a
prăbuşit în sahara, nu înainte să-mi facă
viaţa amară.
ultima recolecţie e că
la aeroport mă pupase pe obraji şi pe gură.
camera plină cu ceaiuri, pilule, scrisori, fiole, cărţi, ore pierdute
mă acuză,
mă atacă ad hominem -
nu numai că i-ai administrat injecţia letală,
îmi spune,
dar i-ai dat-o cu linguriţa de aur.
cenuşa, mirosul închis, toaca, momâile risipite prin vii, lupii, fumul
plâng după iarnă.
primăvara şi soarele, ca doi gemeni nenăscuţi încă,
dimineaţa devreme pun leonard cohen şi de-o cafea tare
în faţa oglinzii cu periuţa peste dinţi ascult
cum se ceartă vecinii de deasupra pumnul în uşă
geamul spart înjurăturile din toţi pereţii
se duce naibii melodia mea preferată
rămân cu gustul de pastă oricât aş scuipa
viaţa
să facă ceva pentru mine ea trăieşte clipa
nu-i pasă de leonard nici de cafeaua care dă în foc
sună un ceas din interior timpul meu începe iar
o apuc de un capăt
între oameni
deschid fereastra să aflu aerul lumii la ora asta
Şi am văzut cum inima s-a deschis
ca porţile cimitirului din flori uscate,
şi am văzut cum oamenii se îmbulzeau cu buzele înainte,
cu unghiile roşii, date peste cap,
şi am văzut pasărea din nailon ciugulindu-şi trupul,
cum se mai prăbuşea ea, flămânzita!
cum mai flămânzea ea, prăbuşita!
cum mai înnodau îmbulziţii aerul roşu!
poate sîntem o simplă îndoială doamne
un aer singur și rece peste vîrful flăcării
ce mai arde în unii din noi
o întoarcere din acelea despre care
ni s-a spus că vom fi fără a ști de ce
un fior pe care ne este frică să-l recunoaștem
în mijlocul unei mulțimi oprite din mers
dar nu vom fi niciodată îndoiala ta
nici frigul orfan al unei lumînări stinse
ne vom întoarce-acasă într-o zi
acolo unde lipsa oricărui sunet este doar
anticiparea pură și firească a-nțelegerii
Comentarii aleatorii