era odată o ţară al cărei singur locuitor
nu ştia că există
nu ştia că are în mîna lui dreaptă manualul de viaţă
da nu ştia
cînd se culca
prin somnul lui zburau stoluri de îngeri şi zodii zburau
de-a lungul de-a latul şi pe diagonala aspră a patului
vrei să uiți de tine dar uitarea nu mai funcționează
și nimic nu e suficient de puternic
aluneci în interior fără nici o frică
scăpat de sub control ca un schior la prima coborîre
pe o pîrtie neagră
și pentru o secundă toate pîrtiile din lume se pun una în continuarea alteia
doar ca să-ți dea peste cap orice pierdere de memorie
spuneai că mă invidiezi pentru viaţa asta tumultoasă
şirul nesfârşit de secunde
care mă însoţesc ca o aură
cu asta ai ieşit deja din sfera ignoranţei biblice
şi toate străzile care duc la tine sunt şerpi care năpârlesc
pe atunci soarele curgea ca mălaiul
măcinat proaspăt la scocul morii
galben era chiar şi iarna
când îl apăsam cu degetul mare
ca pe un bumb neîncheiat la piept
tăiam greu cărare cu bâta
prin lanul de buruieni înalte
cu şosetele trei sferturi
pline de ciucuri de scaieţi
săream gardul ca un hoţ
să nu mă afle nimeni
în livada noastră cu meri
în zidul alb al nopţii va veni cineva
şi va zidi o uşă
vor năvăli peste mine iarăşi bucuriile
verzi precum iarba
clipele de ieri îşi vor face loc
între palmele noastre
se va face iar noapte şi zi dupa voia ta
te legăn in minte ca pe un copil
în jurul stelelor se învârteşte aceeaşi noapte
să zidim clipa asta în toată tinereţea ei
aşa mi-ai spus atunci
iar eu mă agăţam de cuvintele tale ca o iederă
timpul trecea cu mâinile la spate
ca un pensionar pe străzile oraşului
Comentarii aleatorii