stau în camera mea de trei zile
e linişte şi frig ca în biserici
din când în când îmi vine mama la uşă
îi aud bătăile inimii ca nişte clopote îmi vorbeşte despre vindecare
ca şi cum mi-ar spune că peste noapte vor înflori copacii
când aici a rămas atâta iarnă
mă minte ca atunci când mă învăţa să merg pe bicicletă
mă sprijinea o vreme apoi îmi dădea drumul
vocea ei rămasă mult în spate parcă îmi şoptea aproape de ureche
mâna ei rămânea încă mult caldă peste mâna mea
era de ajuns cât să îmi ţin mult singură echilibrul
dar acum îmi simt umerii tot mai mici
toate rochiile îmi dezvelesc pieptul toţi iubiţii mă trimit desculţă în ploaie
acopăr ferestrele ziua ca să ţin mai mult visele în aerul acesta
în mine doarme un copil cu inima mea în braţe
şi ţipă când îl las prea mult
pe întuneric