am aşa o scîrbă
de viaţă
de ziua asta de vineri
săracă în metafore
ca o văduvă de război
mi-e aiurea de poezie
cu limitele ei insipide
cu funcţionarii ei nefericiţi platonici
mi-e silă de voi
pînă şi bestia din mine
devine tandră
mi se urcă pe umeri pe cortex
se alintă ca o femeie la pms
dă din coadă
mă întreabă dacă o iubesc
dacă îmi va părea rău cînd are să moară
doamne s-a tîmpit limba română
mă sărută pe gură ca o fată prima oară
ce e cu lipsa asta de anotimp
dacă la început a fost cuvântul
poezia ar fi trebuit până acum să intre în toate cotloanele
ca o pastă multicoloră în matriţa unui membru amputat
mască mortuar-vivantă a lumii
o lume androgină în care vulcanul krakatoa ar disemina turbioane de versuri radioactive
minţi lichide revărsate într-un singur creier cu neuroni vârstaţi de litere
capabil să capteze lumina
dar cuvintele fug spre roşu
între ele rămâne inefabilul şi deznădejdea de a trăi
pur şi simplu
Am fost plăsmuiți la cumpăna dintre zi și noapte
în placente moi de aloe
Pe drumul luminii un big-bang străin
le-a făcut ca niște globuri de cristal pline cu aer polar
Acum stăm cu mâinile contorsionate înspre propria inimă
și cu unghiile învârtim roți nevăzute
Cu fiecare puls învățăm alfabetul morse
și pierdem cuvintele pregătite să intrăm în ele
ca într-o fașă albă pruncul proaspăt îmbăiat
un ocean în care nu mai încape nimic,
un chirurg care să ne coase brațele după ce
au fost smulse de rechini cu dinți ascuțiți.
așteptăm tehnica fotografică ce o să ne facă la fel de frumoși
precum manechinele din vitrinele marks & spencer
în timp ce
rămânem trupuri în hipotermie plutind. nu, nimeni nu o să ne recunoască
moliciunea pieli în iarna decadentă care tocmai se naște.
când tot ce s-a putut a fost eliminat / aruncat în ape tulburi.
Comentarii aleatorii