melancolia ni se trage din neam
de la drumul cu plopi care se înfundă în infinit pe unde mergem neînsoţiţi
de la prea blânzi cu singurătatea nicicând niciunde nu s-au mai încheiat atâtea tratate
din prea curaţi ieşiţi parcă din icoane şi nu din propria încăpere unde creşte o plantă ca iedera
pe inimă mergem clasic tu cu mândria înainte eu cu smerenia dinapoi şi basmaua neagră de gânduri
cu mâinile căzute pe lângă starea asta perenă lăsăm în urmă doar nume ca şi când
dacă am privi înapoi nu am vedea decât cimitire şi busturi de piatră şi inscripţii
prefer camera noastră mică
teancuri de cărți și haine cutii vechi de cafea
tablouri și hărți
atîrnate-ntr-o rînă machete
copii ilegale și discuri stricate
rochițele tale cochete
pălăria de paie umerii goi
în poze de alb și negru de soare
mușcate
de mine și ani prăfuiți în sertare-ncuiate
un scaner folosit doar o dată
reviste pardesiul meu de student
schelete de pești dispăruți trilobiți
și acea jumătate de metru pătrat
în care făceam yoga și rîdeam uneori
pe-nfundate
Tu ești celălalt dintre cei doi prinși
și nu e seară
e ora două norii au acoperit
zidurile transparente
oamenii fără degete aprind chibriturile
și toate ard
oamenii în armani râd ca niște vânători în ținutul vânătorilor
unde din cer cad topoare și furci
dar nu tu/ tu te ridici
și te uiți pe fereastră
tu ești sălbăticiunea
tu și un animal fără picioare prin zăpadă și bice
/te văd în viscol cum vii încet
în zidul alb al nopţii va veni cineva
şi va zidi o uşă
vor năvăli peste mine iarăşi bucuriile
verzi precum iarba
clipele de ieri îşi vor face loc
între palmele noastre
se va face iar noapte şi zi dupa voia ta
te legăn in minte ca pe un copil
în jurul stelelor se învârteşte aceeaşi noapte
să zidim clipa asta în toată tinereţea ei
aşa mi-ai spus atunci
iar eu mă agăţam de cuvintele tale ca o iederă
timpul trecea cu mâinile la spate
ca un pensionar pe străzile oraşului
ascult universul
retrăiesc tot ce vorbesc despre moartea foarte
aproape pot să iau tramvaiul până la ea
un fan cu nume de pagân
la masa unei coincidenţe
timpul
îi zic
să-ţi citesc poemul
într-un glob de cristal cu aceleaşi vedenii
la ore de audienţă maximă
cei care vând finaluri fericite
închid continentul ştiut numai de păsări
cu sânge rece un şarpe reproduce virtutea
risipitor
de prea multe porunci îşi plimbă perechea
sufletul meu la periferie
Comentarii aleatorii