femeia de lângă mine se teme
bețișorul scurt în poșetă arde
intimitatea
din dragoste oarbă atinge fermoarul
după certificatul de naștere
timpul
transformă în ticuri iubirea
mă rănește la coapsă
din celălalt capăt văd soarele în mătură
omul de zăpada visează
pacea
sub un măslin înclinat de ninsori
anexez partea din suflet cu ieșire la cer
plec fruntea și râd
nu-mi trebuie mult să fiu fericit
un turn de care lumea să nu treacă
cu gândul
există bănci pe care
nu-i mai e dor nimănui
să se așeze
stau cuminți lîngă morminte
se descuamează
nici o umbră nu le mai mîngîie
ridurile
doar noi
ne privim pe furiș
dintr-un soi de marmură
neagră cu nume
ce nu ne spun
nimic nu-i nimic
hai să ne uităm
cumva
aici
la urma urmei vor să facă mașini din noi
mașini de mîncat de băut
mașini de cumpărat de votat
mașini de luptat
mașini de curățat după ei după noi
mașini de plătit
mașini de muncit
mașini de atins de văzut
mașini de tresărit de zvîcnit
mașini de sex de ucis și vorbit
asta vor mașini de lovit precis cu capul în zid mașini de citit
mașini de făcut alte mașini cu ochi de copii
mașini de cîntat de aprins lumînări și rugat
mașini de jucat la-ntîmplare
mașini de rîs de scurmat în gunoi mașini
a venit vremea să învăț copacul
din fața casei mele
că pînă și securea are mînerul de lemn
să îi mîngîi umbra cu degetele
ca pe o femeie pe care nu pot să o mai ascund
a venit vremea să mă îmbăt cu lumina
strecurată prin el pentru ultima dată
să îngenunchiez în fața liniștii
ca în fața unei simfonii neterminate
și să aștept să se facă din nou primăvară
ca din greșeală
Comentarii aleatorii