sîntem o generație de insomniaci
carii scobind în scaunul putred al universului
neînvinși în jocurile de noroc ale nopții
niciodată convinși de limitele orelor nubile
niciodată suficient de aproape de contur
sau de poarta în casă
perfect simulată de amintiri
sîntem o redută pe care adolescenții fumează marijuana
indiferenți la granițe sau formule lingvistice
eliberați de obsesiile gramaticii de casetofon
sîntem o geamandură cu ancora lipsă
un semafor un macaz
fară rost
sîntem o enormă parabolă ruptă
dacă urci dimineaţa pe munte
şi privesti în ochi răsăritul
toate întâmplările împrumută un trup arcuit
şi se închină
lumea îţi pare mai frumoasă
îi ierţi cu mai multă uşurinţă pe oameni
şi îi iubeşti cu toate imperfecţiunile lor
aşa cum se iubesc pietrele într-un zid
pentru că le este frig
sau frică
lângă o fereastră deschisă
ca o iubire lipsită de orice sentiment
făceai presupuneri
cuvintele rostite frumos aveau siluete de oameni cu suflet prea bun
aveai de unde alege cel puţin un prieten
ar fi păcat să renunţi la vise
îngrijidu-ţi scrisul
lumea tot va vorbi despre lumina aprinsă în cameră
încearcă să zbori
greşelile pot fi distruse abia după ce te înalţi
nu trebuie să fii dezamăgită de vârstă
orgoliile tinereşti sunt ca nişte pietre de moară
continuă să naşti ai nevoie de aripi
şi vine o zi în care toate se întorc împotriva ta
deşi niciodată nimic nu a fost al tău
cireşul din faţa balconului se întoarce cu spatele şi înfloreşte pe ascuns
ai vrea să asişti să asculţi primul ţipăt dar ţi se spune sec
bărbaţii nu au ce căuta într-o sală de naşteri pentru că nu fac faţă
patul îşi ia paraliticul în spinare şi umblă are bilet spre băile felix
sarea trupului tău n-a fost în stare să vindece
oglinda se întoarce cu spatele ca un martor ce părăseşte sala de judecată
într-un proces de fals privind identitatea
uneori te întrebi la ce mai e bună o uşă dacă în spatele ei
nu e nimeni să o deschidă
să te invite în casă ca şi cum s-ar deschide coapsele unei femei
să discuţi despre timbre nedantelate perţa muzica anilor 90
despre plăci de rigips adezivi despre cît de greu e să cînţi live heavy metal
în general despre lucruri care să te convingă de faptul că încă nu ţi-ai părăsit trupul
ca un profesor de latină ce pleacă din sala de cursuri dezamăgit în timp ce elevii îi strigă
silva silvae la toamnă tataie
Comentarii aleatorii