dacă îl vei căuta,
ah! dacă îl vei căuta,
dar, doamne, dacă...îl vei găsi?
omul acela are spatele zidit,
are trupul sabie,
omul acela ar putea cu
aripa lui ascuțită să
taie jumătatea cerului.
poate vor cădea îngeri,
poate vor cădea icoane,
regi, imperii, coroane,
prafuri și pulbere-potop de sulițe
dar nu îl mai chem.
omul acela a murit în mine
ca într-un cimitir al elefanților,îmi
zic, și
mă strâng ghem la picioarele pământului
de parcă nu mai am loc.
un ocean în care nu mai încape nimic,
un chirurg care să ne coase brațele după ce
au fost smulse de rechini cu dinți ascuțiți.
așteptăm tehnica fotografică ce o să ne facă la fel de frumoși
precum manechinele din vitrinele marks & spencer
în timp ce
rămânem trupuri în hipotermie plutind. nu, nimeni nu o să ne recunoască
moliciunea pieli în iarna decadentă care tocmai se naște.
când tot ce s-a putut a fost eliminat / aruncat în ape tulburi.
mă gândeam deunăzi la visele proaspete ca un caş moale
unde nu e loc pentru injecţii cu moldamin şi căţele molda
sau moldoveni mioritici împrăştiaţi prin emisiuni radio
precum ecoul numelui meu de familie fără coborâre din trenul aseptizat
eram albă şi lucidă până la rădăcina dinţilor
cu tălpile moi călcam peste tinereţe
prea ades priveam aparte atât în dreapta cât şi în stânga scenei
dar mai ales în sus spre cariatidele de la universitate
sau soarele în balans printre gene ca printr-un gard fără poartă
Şi am văzut cum inima s-a deschis
ca porţile cimitirului din flori uscate,
şi am văzut cum oamenii se îmbulzeau cu buzele înainte,
cu unghiile roşii, date peste cap,
şi am văzut pasărea din nailon ciugulindu-şi trupul,
cum se mai prăbuşea ea, flămânzita!
cum mai flămânzea ea, prăbuşita!
cum mai înnodau îmbulziţii aerul roşu!
Comentarii aleatorii