îmi aduci aminte de mare
noaptea
trupul tău să-l păzesc
iarba după care am alergat atât de
înaltă şi deasă coama în
pieptul unui animal cu instincte
de leu disimulat zarea
nu deosebeşte mirosul mintea mea
operează cu cifre exacte spune-mi
câte feluri de a iubi există în tine
nu găseşti nici un loc să te aperi
graţioase şi neîmblânzite
dorinţele mele sunt nişte feline
te pândesc când ţi-e sete când somn când
mai grea beţia vinului
galben cu nume de zeu indian
melancolia ni se trage din neam
de la drumul cu plopi care se înfundă în infinit pe unde mergem neînsoţiţi
de la prea blânzi cu singurătatea nicicând niciunde nu s-au mai încheiat atâtea tratate
din prea curaţi ieşiţi parcă din icoane şi nu din propria încăpere unde creşte o plantă ca iedera
pe inimă mergem clasic tu cu mândria înainte eu cu smerenia dinapoi şi basmaua neagră de gânduri
cu mâinile căzute pe lângă starea asta perenă lăsăm în urmă doar nume ca şi când
dacă am privi înapoi nu am vedea decât cimitire şi busturi de piatră şi inscripţii
m-a oprit un om să îmi spună
că-i un accident mai încolo şi strada e plină de cioburi
mi-a pus frăţeşte o mână pe umăr, sub umbrela fărâmiţată de ploaie
brazii ţineau câteva păsări pe crengi şi ziua
pâlpâia aducând din ce în ce mai aproape o fetiţă cu rochia ei galbenă, subţire
în pumn doi sâmburi care nu ştiu cum dar îi trebuiau
când arunci, desprinderea ia timp şi frică iar pentru poveşti
nu există instinct
în camera ta mai este loc doar pentru o prințesă
și pentru un vis plăpând netulburat două zile și trei nopți
lângă pat sticla cu apa plată nu prea rece
pe masa joasă tableta și trei bomboane fine cu alune
nimic altceva nu încape
poate doar o rază mușcându-ți talpa stângă dimineața și
zburând haotic
un fir de praf de pe o amintire de demult
am cunoscut un iepure alb
vorbea despre lup
ca despre un dat necesar
iepurii spunea el sunt minuni mici
din carne dulce
într-o zi lupii s-au plâns de foame îndelungată
poftiți cita el din istoria iepurească
acum sunt alb-că-mai-alb-nu-se-poate
ieșiți la vânătoare noaptea
nu mă bucur când îi văd
a scris el cândva despre lupi
toată lumea știe că nu suntem eroi
dar cine știe cât de curat râdem
atunci când liniștea se transformă brusc
în cucu-bau
și ne gâdilă pe la subțiori blănița
Comentarii aleatorii