oricât mi-ar povesti popoarele nomade
ţinuturi răcoroase cu
mugurii ostaşi
ivesc în mine chipuri
de lunetişti gingaşi
imense stări de gheţuri
miros a serenade
un teanc de oameni cântă
au dorurile-n dans
sunt risipiţi prin spaţiul
furtunilor de var
când într-o clasă mută
devin blând tocilar
şi cineva-mi dictează o moarte
în avans
te las să urci pe mine
aşa năpăditor
o iederă pe casă în timp paralizată
cum mângâie tăcerea
ca vorba ezitată
într-o moldovă simplă
îmi eşti curat pridvor
baladele vor scrie că eu îţi sunt
pudrare
pe harta dezbrăcată de mă vei
rotunji
arătătorul lasă-l
a nu mă ocoli
atingerile noastre să fie iar cărare