azi am împins cu palmele în pânze albe căutându-te până când
am orbit şi lipsa ta mi-a părut o casetă pe care e imprimată
la nesfârşit aceeaşi tăcere
apoi ţi-am dezgropat oasele din memorie şi
le-am aşezat lângă mine pe jumătatea goală a patului dar nu a încetat să fie frig
dimpotrivă
tunelul s-a adâncit în mine
lumina s-a ascuns şi mai departe
vocile s-au întors să îmi şoptească
să mă ţină în delir

peste tot unde merg văd ochi xenofobi. dimineaţa mă ia şi mă zvârle din casă,
mă urc în jeep şi plec la starbucks. vântul ascuns după plopi se ia după mine ca un
câine după stăpîn. la buford drive colţ cu millcreek crossing e o mare confuzie.
cineva dintr-un lexus îmi spune că trântită pe jos o scândură plină de cuie stă cu
limba scoasă la lume. pînă vine poliţia îmi cresc două junghiuri pe muşchii şezutului
iar la picioare am clei. în urma confuziei iau şi-un tichet.
la capătul răbdării abandonez timpul şi mă pun să scriu acest poem despre