un fel de inerție ciudată împinge
lucrurile mai departe ca o sanie trasă de
câini care au înghețat demult și care încă se mișcă/ la fel, un singur trup de crăciun
se va frânge
dacă îl vei căuta,
ah! dacă îl vei căuta,
dar, doamne, dacă...îl vei găsi?
omul acela are spatele zidit,
are trupul sabie,
omul acela ar putea cu
aripa lui ascuțită să
taie jumătatea cerului.
poate vor cădea îngeri,
poate vor cădea icoane,
regi, imperii, coroane,
prafuri și pulbere-potop de sulițe
dar nu îl mai chem.
omul acela a murit în mine
ca într-un cimitir al elefanților,îmi
zic, și
mă strâng ghem la picioarele pământului
de parcă nu mai am loc.
sîntem o generație de insomniaci
carii scobind în scaunul putred al universului
neînvinși în jocurile de noroc ale nopții
niciodată convinși de limitele orelor nubile
niciodată suficient de aproape de contur
sau de poarta în casă
perfect simulată de amintiri
sîntem o redută pe care adolescenții fumează marijuana
indiferenți la granițe sau formule lingvistice
eliberați de obsesiile gramaticii de casetofon
sîntem o geamandură cu ancora lipsă
un semafor un macaz
fară rost
sîntem o enormă parabolă ruptă
ziua trece în mâini pe lângă noi,
aruncătorii de flăcări,
tigrii sar prin cercurile fumului de țigară
și se întorc în jurul nostru, rânjind
nici clovnii nu ne mai pot speria ca înainte
buzele lor albe, ochii lor goi se lipesc
ca niște afișe de autobuzele oamenilor
grăbiți să prindă ultimul show
veniți să ne vedeți
urmează numărul fără plasă
tragerea de aer în piept
privitul în jos
spre papucii de lângă pat
tu cădeai dintr-un vis
cu sufletul descheiat până la ultimul nasture
eu urcam râzându-mi ultimul răs
am pășit în tine ca într-un templu
pe care îl cereai golit de toate obiectele
te-am strigat când nu mai era nimeni
să te strige pe nume
yin și yang îmbrățișarea noastră fără capăt
minus și plus infinitul oglindă
dizolvat în cuvinte subțiri
aprizându-se ușor unul de la celălalt
lege și dragoste
suficient explozibil
cât să contorsioneze universul într-o
ultimă naștere
Comentarii aleatorii