dragă mamă
nu mai am nicio veste de la acel copil
lăsat în voia rodului și-a frunzei
într-un septembrie când dragostea
ieșea din chingi
o străină mi-a spus că l-a văzut șezând
în pridvorul unei case cuminți
încerca să încheie fără greș nasturii soarelui.
tu
te îndepărtai și timpul
râdea știrb
trezirea m-a găsit cu toate așteptările
descoperite
nu am nimic nou
să-ți spun
copacii își
scutură floarea
pe scara richter
aceiași vecini
se plâng
altor vecini
își ies din fire
care cum pot
vinovați sau nu
constrânși
sau deopotrivă
din pură inerție
e un miracol să-i vezi
cum supraviețuiesc
pe mai departe
cum își măsoară pașii
unu doi trei apoi
unu doi trei
și doamne ajută
prietenii la fel
îmi țin lumânarea
tu ce mai faci
te-ai pregătit de toamnă?
îmbujorată a deschis ochii mari
mi-a zâmbit ca unui somnoros copil bucălat
simțeam fericirea injecție cu lumină
făcută de o asistentă cu buze roșii și halat scurt
mă întrebam dacă mai visez sau poate sunt
prins într-o poveste de-a bunicii
costița sfârâind și ochiul auriu și ceaiul și
bătăile din piept nu lăsau să zacă
îndoiala în cameră mirosea
a ploaie cu boabe de struguri
mângâieri necontenite îmi striveau simțurile
ne priveam în ochi fără sfială
foamea de ea intensă a ei fără limite
doar din plăcerea de a jefui
zilele negre sunt ca niște răni din care sorb numai cei puternici
gândurile rele ne fac tot mai mici
până la pierderea oricărui sens spre civilizație
după fiecare iubire ratată rămânem neputincioși
în toată răutatea unora
ne comportăm de parcă lumea ne-ar da viață
și nu invers
din ce în ce mai tăcuți
privim întunericul ca pe-o nevastă de pescar
cum își aruncă năvoadele
Comentarii aleatorii