poezie generală

imaginea utilizatorului Sancho Panza

dintele de lapte

...

dragă mamă
nu mai am nicio veste de la acel copil
lăsat în voia rodului și-a frunzei
într-un septembrie când dragostea
ieșea din chingi
o străină mi-a spus că l-a văzut șezând
în pridvorul unei case cuminți
încerca să încheie fără greș nasturii soarelui.
tu
te îndepărtai și timpul
râdea știrb

trezirea m-a găsit cu toate așteptările
descoperite

imaginea utilizatorului Spiridon

toamnă

nu am nimic nou
să-ți spun
copacii își
scutură floarea
pe scara richter
aceiași vecini
se plâng
altor vecini
își ies din fire
care cum pot
vinovați sau nu
constrânși
sau deopotrivă
din pură inerție
e un miracol să-i vezi
cum supraviețuiesc
pe mai departe
cum își măsoară pașii
unu doi trei apoi
unu doi trei
și doamne ajută
prietenii la fel
îmi țin lumânarea
tu ce mai faci
te-ai pregătit de toamnă?

imaginea utilizatorului dudu

oricare alta

îmbujorată a deschis ochii mari
mi-a zâmbit ca unui somnoros copil bucălat
simțeam fericirea injecție cu lumină
făcută de o asistentă cu buze roșii și halat scurt
mă întrebam dacă mai visez sau poate sunt
prins într-o poveste de-a bunicii
costița sfârâind și ochiul auriu și ceaiul și
bătăile din piept nu lăsau să zacă
îndoiala în cameră mirosea
a ploaie cu boabe de struguri
mângâieri necontenite îmi striveau simțurile
ne priveam în ochi fără sfială
foamea de ea intensă a ei fără limite

imaginea utilizatorului aalizeei

Li-lu Yo-lai

clasică

în seara asta voi muri încet
elegant cu nobleţe chiar
în timp ce tu îmi vei citi
ferparul pregătit pentru ziar

priveşte peste umărul meu
poate mai ai timp să îmi spui
ai găsit Li-lu grinda din casă
în care să-mi baţi portretul în cui?

de ce să te încerce tristeţea acum
îţi aminteşti prea bine Yo-lai
doar pe tine te-am dus
cu genunchii la gură
dimineţile în odaia de ceai

imaginea utilizatorului celestin

Scrisoare pentru generația următoare

doar din plăcerea de a jefui
zilele negre sunt ca niște răni din care sorb numai cei puternici
gândurile rele ne fac tot mai mici
până la pierderea oricărui sens spre civilizație

după fiecare iubire ratată rămânem neputincioși
în toată răutatea unora
ne comportăm de parcă lumea ne-ar da viață
și nu invers

din ce în ce mai tăcuți
privim întunericul ca pe-o nevastă de pescar
cum își aruncă năvoadele

Pagini

Subscribe to poezie generală