când eram copil
treceau ani lumină între luni şi sâmbătă

lampa cu gaz fuma pe îndelete aerul din camera ticsită cu gânduri
şi lumânarea picura pe câte-o pagină
un fantasy
ecstasy timpuriu
al minţii sătule deja de-atâta realitate

apăsam cu degetele ceara călduţă
o modelam după chipul şi asemănarea amintirilor imaginare
din acel înspăimântător tărâm al săptămânii trecute
iar acolo
în lumea dictando
câinii vorbeau şi oamenii lătrau albastru luna sufocată de nisipurile
evadate din clepsidre

îmi plăcea să demontez cuvintele să văd ce au întăuntru
şi să le asamblez la loc noi jucării zornăind ca monedele de cinci lei
din sticla de lapte de pe şifonier
alteori doar lingeam ciocolata de pe ele şi hrăneam cu umplutura ieftină
puii dimineţilor desenate cu degetul pe geamul clasei

(ziua se târa pe burtă între două teme pentru acasă
sărea gardurile ideilor şi înmormânta vrăbii căzute în apriga bătălie
cu lumina ţepoasă dintre blocuri
ziua era numai un pretext pentru nopţile în care pur şi simplu
eram)

şi cât de lungi erau ploile
şi cât de scurte verile dintre două coşmaruri diurne
în vremea când micul dicţionar din buzunarul pantalonilor scurţi
nu conţinea definiţia pentru înfrângere

***

între timp am învăţat toate dicţionarele pe de rost
rup direct pagina dintre luni şi duminică aşa cum sorb pe nerăsuflate
o halbă întreagă de iluzii
şi-mi julesc genunchii de-asfaltul nopţilor în care visez invariabil
deşerturile clepsidrei
sufocându-mi pentru a nu ştiu câta oară
luna