o primeşti în casă alături de toate
celelalte spaime ale tale
te străduieşti să iubeşti fără să iubeşti
te gândesti că oricât ar fi de frumos un vis
nu te poate hrăni în fiecare zi
atunci iei lucrurile aşa cum sunt
nu le mai urăşti
urăşti doar zarva pe care o fac cuvintele
atunci când nu te mai ţin drept
când te încovoaie
când toate toamnele tale stau aliniate
ca nişte santinele
când clipa devine transparentă ca un melc
iar timpul trece subtil
din ceasul vechi
în retină
Din jurnalul unei tipe necunoscute
am scos taina: cum să colorăm iarba iarna.
Am senzația că v-am mai spus asta.
Continui să cred că sfârşitul lumii a fost anul trecut
iar acum orbecăim într-o pungă de timp,
căutând altă lumină şi alt întuneric.
Noi rătăceam resemnaţi intrările din noi.
Uneori, femeia erai chiar tu,
alteori erai doar o imagine cu aceleaşi detalii.
Întunericul meticulos păşea în urma noastră
ca un fachir pe cioburi de amfore demodate.
Pierzând simţul tactil,
o vreme pipăibilă şi bună
scrie-mi despre iubire
ca un burete în agrafe de ploaie
absoarbe influenţele negative
vântul primeşte bacşiş
floarea de câmp
face impresie indiferenţei
sărutul prin pânze
trezeşte feminin
adoptat de lună un râu îmi vine să curg
prin gări închise de
vise trec munţii în care
zorii ne confundă cu stelele
se freacă la ochi
zâmbetul prinţesei din Est
trimit un tablou de Magritte
ar trebui să reinventăm înțelesul
acelor gesturi putrezite în măduva pietrei
zvîcnetul gîndului mocnit în izvor
pînda amorfă a murmurului ierbii
licărul tandru din orice ecou
ar trebui să ne amanetăm anii
să punem gaj al nostru aplomb
din colbul discret al pînzelor vremii
să croim cale spre nordul ambiguu
și sudul cochet
Comentarii aleatorii