există bănci pe care
nu-i mai e dor nimănui
să se așeze
stau cuminți lîngă morminte
se descuamează
nici o umbră nu le mai mîngîie
ridurile
doar noi
ne privim pe furiș
dintr-un soi de marmură
neagră cu nume
ce nu ne spun
nimic nu-i nimic
hai să ne uităm
cumva
aici
la meteo s-au anunţat ploi
cât recitesc scrisoarea
dragostea din portretul unei prinţese răpite
nu-mi zâmbeşte
mă priveşte ca o femeie
care nu-şi alege bărbatul după ţinută
întâi mă lăsă să vorbesc
în timp ce-şi trage sufletul ca pe un copil cu capul întors spre trecător
îmi agăț privirea de cercei
buzele ei ţuguiate trag din țigară
tusea lipsită de orice manieră împrăştie rotocoalele de fum
mie îmi place momentul când ieşi din cuvinte
vorbeşte-mi
cât ceilalţi mai dorm
leagănă-te de numele meu ca un copil de crengile unui nuc
nu te mai întoarce
te-au strigat câţiva care te-au iubit
şi încă voiau să rămână
în ploile tale
ei se diferă de cei care poartă litere în buzunare
fără poezie n-au nici timp să te placă
eu mă abţin
din alte motive bat drumul
soarta nu poate fi dusă un pas înapoi
cerul acestor oameni este scump
obiect personal
viaţa împărţită de cărţi
răspund
cei ca tine nu au un loc pe care să-l numească
acasă
miroase a cuptor cu lemne
trupul fragil
cu forme semirotunde
de la tine nu vreau nici măcar un sărut
dacă găsesc pasărea cu bilet
o trimit înapoi
nostalgii nu mă poartă
trăiesc mitologic dar
plătesc
aș încerca asta
scosul crucilor din piept
ar fi dureros la început
dar aș pune în locul lor
arbori verzi , uriași, cu păsări cântătoare
morții mei s-ar bucura pe înfundate
și Dumnezeu nu ar mai lacrima într-atât
singurul lucru care mă îngrijorează însă
este cine se va încumeta să scoată mai intai crucile
din pieptul copacilor și al păsărilor
și ce ar pune în loc
Comentarii aleatorii