e mult de când nu mai văd iarbă crescând,
de când am lăsat departe cuiburi de rândunici pe pereții murdari din scara blocului,
ferestrele ei sparte prin care
iarna și primăvara se furișau adesea prin casele noastre
si stelele dimineața se întorceau obosite în oameni,
nu mai știu cum se joacă o mulțime de jocuri
cum se aude luna într-o chitară
cum se înfiripă dragostea aceea cu ghiozdan în spate
din lucruri mărunte,
viața se joacă de-a urmele
undeva, inima a rămas agățată într-o sârmă ghimpată
întreabă dacă vreau o păpuşă
la culcare îmi potrivea perna cu greieri
auzeam scările coborâte zilei de luni
cu săculeţul de gât şi biletul în mână
aşteptam un tramvai
la fiecare oprire simţeam iubirea
dar nu voiam să cresc din greşeală
îmi doresc leagănul unui copil
de părinţi mă bucur în suflet
să nu fac gelos vreun înger cu complexul oedip
fumez tot ce-mi trece prin minte
până la filtru buzele tale
deschise de fum
oamenii singuri nu se iscălesc la sfârşitul scrisorilor
nimic nu-i îndreptăţeşte să nu iubească
din umbră
eu te aştept
prin fereastra deschisă ca un ochi de toamnă împăienjenit
numai o frunză vine la aceeaşi masă
în lipsa cuvintelor
se apără cu amândouă mâinile de aburii ceaiului
n-am să-ţi spun tot
nici că părul mi-a dat fire albe
fără să mă îndoiesc vreo clipă cum zilele se sfârşesc
doar în lucruri nespuse
nefericirea ne-a îmbrăcat în culori închise
haina ce urma să ne ţină de cald noaptea
am împărţit-o
printre alte lucruri ne-am târât
nu ne-am gândit cât de departe putem ajunge unul fără celălalt
ca într-o altă viaţă
în camera de sus doar lumina rămâne aprinsă
împotriva răului
cu gâtul întins înainte ducem cruci
prietenii falşi şi-au vopsit în alb uşa de la intrare
degeaba
iubirea de sine mă opreşte în loc şi-mi apasă umerii
Toată apa din trup
mi se adunase sub inimă,
călcâiele erau o idee de gumă,
spuneam în gând tabla înmulţirii cu şase –
ceva concret,
puţin control.
Te-ai întors brusc după umărul stâng,
am mai apucat să-ţi văd dunga ochilor,
ochii cu albastru spart şi roşu ud,
ochii aidoma sfârşitului,
ţi-am mai atins, ca-ntr-un accident, firul mâinii,
am încercat să-ţi mai spun ceva.
Călcai grăbit şi subţire
în mine;
în fiecare odaie întorceai tablourile
cu faţa la perete.
Comentarii aleatorii