un salt peste ani
timpul
rupe flori înainte de naştere
închidem zăpezi programate
din altă viaţă amintirile
uită iubirea ca săpunul
pe margine
pielea într-un gest necontrolat alunecă şi
eu mă întind
după momentul vulnerabil
miroase puternic
femeia sub duş
senzaţie mov sunetul apei taie
plase de fluturi scăpaţi din bătaia conştiinţei
aceeaşi sală goală viaţa nu se umple niciodată la refuz oamenii sunt chemaţi imaginaţi-vă cum
ne aflăm în era tehnologiei avansate
nimeni nu vine de bunăvoie se cere o motivaţie
doar cei mărunţi peste care femeia cu alură de miss nu a trecut cu talpa
pe covorul de sânge n-a prins încă momentul potrivit să râdă nebuneşte
doar aceştia salută înclinându-se cu multă decenţă tăcuţi aşteaptă ridicarea cortinei
cineva prezintă un desfăşurător istoric vorbind ne înflăcărăm intonăm cântecul mulţimii
caut un refugiu. vidul
în care să nu simt frângerile de zi cu zi ale lucidităţii, senzaţia
că pot vedea prin sticla oricui când sticla mea e complet fumurie,
căzăturile violente pe gheaţa care mă separă
de bărbatul nirvana,
bilele de plumb împinse de pe o parte şi de cealaltă
a străzii (ochii negri ai celor neobişnuit de singuri) care mă conving
că nu voi ajunge niciodată să simt
decât o fericire sintetică.
stau într-o aşteptare intimă
dintr-odată bucuria îmi sare
val de ceară călduţă
mă ciupeşte de glezne şi
am senzaţia aceea
dacă n-ar fi
aceşti martori neastâmpăraţi
aş zice că
am luat-o razna
chiar aşa
copac plin de furnici
la drum
Comentarii aleatorii