mie îmi place momentul când ieşi din cuvinte
vorbeşte-mi
cât ceilalţi mai dorm
leagănă-te de numele meu ca un copil de crengile unui nuc
nu te mai întoarce
te-au strigat câţiva care te-au iubit
şi încă voiau să rămână
în ploile tale
ei se diferă de cei care poartă litere în buzunare
fără poezie n-au nici timp să te placă
eu mă abţin
din alte motive bat drumul
soarta nu poate fi dusă un pas înapoi
cum plouă sunt singur
de frică nu recunosc păsările prin față
zboară cu sentimentul de om
moartea în concubinaj cu o cifră
noaptea îngerul pietrei
digital
îmi arată ce haos face lumea din
minunile pretinse de
icoane clonate
fac să dispară lumina
printre vaporii de coduri
aruncă-i omului un os dintr-o carte și
va trece prin toate fusele orare
destinul cu mâna pe armă
Nopțile, înainte să adorm,
(somnul se declanșează mai greu în creierul meu/cineva întârzie să apese pe trăgaci/ cred că n-am folosit niciodată cuvântul acesta într-o poezie, sună așa de ciudat - trăgaci, trăgaci, trăgaci)
construiesc texte din tot felul de obsesii de peste zi, de dinainte de zi, de dinainte de viață, poate exagerez acum,
în zori le uit, rămân frânturi dar în lumina dimineții se destramă, așa cum un cerc de fum de țigară sau cum oamenii de zăpada la soare sau cum castelul de nisip al copilului, în valuri
Dimineaţa,
Îmbibă somnul în alb
Alb tămăduitor,
Îngeresc,
Scăldându-şi picioarele
În aburi de cafea,
La margine de pat.
Pardoseala însetată
Mângâie cu ochii,
Mâinile protectoare,
Gură îndrăgostită
De marginea ceştii.
Mireasa inimii tale
În palme emoţionate
Prea albe
Pentru astăzi;
Parfumul amar,
Se scurge,
Şi este încă
Dimineaţă.
Comentarii aleatorii