cu ochii închiși gândurile ating inimi în drumul lor spre alți oameni
trupul s-a tocit ca o margine de zid părăsit
dar stau cu mâinile ridicate
pe întuneric
niciodată n-am știut cât de greu este să respir de unul singur aerul cel trag adânc în plămâni
sau cum se sfârșește visul abia împlinit
cel mai tare mă tulbură liniștea prinsă de pântece goale
ca un arici
se întâmplă de fiecare dată când plouă în mahala
simţi dincolo de ritmul morţii apropiate
pulsul sângelui năvălind în ureche
ecoul mării într-o scoică
viaţa în echilibru ca o dansatoare pe sârmă
acoperind soarele cu umbrela ca să nu orbească
simţi cum se apleacă podeaua corabiei când căpitanul adoarme
lumea se curăţă de tot scrumul
alunecă deoparte odată cu stropii purtaţi de vânt
când m-am îndrăgostit îndesam călcâiele în cer
ca într-un cuptor de pâine
şedeam cu fruntea pe pământul cald
şi vântul şi fluturii şi norii ca fumul
erau greu de rostit stăteau în coşul pieptului
Comentarii aleatorii