pe margine se făcea seară dintr-un fum ieşit aiurea pe cer
mâinile ei se încrucişau obişnuit
inima ei n-avea chef de joacă
la o distanţă nedefinită era el
într-o blană de culoarea toamnei
în care două boabe de strugure făcuseră ochi
deloc timid după cum se fixase în singurătatea de-a doua
mai erau şi umbrele
cu nişte cozi de şoarece alergau pe ziduri
luna ieşită dintr-o lanternă spartă în două
trezirea
îmi sprijin palma dreaptă pe o lămâie uriașă
în partea stângă de la marginea patului încolo
o mare de greață înfige-ți unghiile adânc
scoate la iveală izvorul de limonadă tămăduitor
iordanul se varsă în marea moartă spun sec
bine atunci îți voi spune adevărul ești eutih al doilea
încerc să ridic sprâncenele figura asta m-a scos din multe belele
sau poate ar trebui să râd să vadă că nu m-a făcut
sprâncenele refuză hai să coborâm în mare
o lămâie găsim noi pe undeva
Cobor din microbuz, pregătit să urc marele deal.
Trec de răspântia cu lumini și intru în noapte,
acolo unde un contracurent îmi spulberă ninsoarea
din plete, ninsoarea iernilor care încă n-au venit.
Pășesc prin întuneric, pășesc printre case pustii
de parcă-aș păși printre suflete părăsite de oameni.
Pășesc prin întuneric, însoțit de umbră,
ca de un personaj dintr-un film postapocaliptic.
Pășesc nepăsător prin întuneric, pășesc, spunându-mi că
acolo unde există lumină, există și lătrat de câine.
Comentarii aleatorii