te rog pământule ară cu plugul tău pe genele mele culcă spicele purpurii
de la dânsul din piept
miriade de flori pe milioane de biciclete râd copiii da este o zi de însemnat
aşa trece primăvara până în iarnă se-opreşte
aşa
bărbatul meu poartă încălţăminte grea pe zapada ce scârţâie trec care cu boi
bătrânele satului îl primesc ca pe brad ca pe urs ca pe o crizantemă primăvara
opreşte-te bărbate să-ţi dau apă să bei
bea apă şi-apoi mergi mai departe
spun ele
el se coboară din haine de miel năuntru de casă de chirpici

am ieșit din bula de aur a certitudinii
fix în pielea goală
pe stradă nici un cunoscut
nici un prieten n-a strigat
s-a auzit vocea mea:
dați-mi traseele mele, oamenii, străzile
dar n-a viat nimic decât un generic de știri
cu morții altora
unde e șoimul cu ochi sclipitori
bufnița de vede în lună
copacul pe care l-am tăiat pe fulger
întâia dată
să-mi dați fata care mi-a închis definitiv copilăria
dar toți au tăcut
pe după uluci case încremenite
trei epoci stinse cu var