azi sunt mândră de cuşca în care m-au închis
e înaltă şi prinsă de cârligul lunii în caz că vreau să zbor
am toată libertatea
gândurile celorlalţi sâsâie în jurul meu ca un cârd de gâşte
furioase că nu mă pot atinge
ţin post de cuvinte rar înghit vreo vorbă emancipată
ca pe-o găluşcă fierbinte
peticul de praf de sub tălpi e mereu altul
slavă ţie viaţă
calc apăsat ca un stetoscop prezic furtuna din rănile pământului
sunt fata în albastru a lui mişu popp poţi citi pe chipul meu calm fericirea
dacă urci dimineaţa pe munte
şi privesti în ochi răsăritul
toate întâmplările împrumută un trup arcuit
şi se închină
lumea îţi pare mai frumoasă
îi ierţi cu mai multă uşurinţă pe oameni
şi îi iubeşti cu toate imperfecţiunile lor
aşa cum se iubesc pietrele într-un zid
pentru că le este frig
sau frică
scriu despre pictori
toamna îşi vâră nasul în ciornele mele
vrea să ştie cine sînt Warhol şi Klimt
departe o dună de nisip îşi numără firele
nu e nici o caravană să mă treacă deşertul
o vână de apă îmi oferă canoea ei mă urc
e vinerea în care se mănâncă timp liber
ruga din vara trecută încă se târăşte pe
curbura văzduhului curentul
baroc o ia şi-o pune într-un colţ de tablou
împreună cu elementele unui subiect viitor de discuţie
numai fetele cu imunitate puternică fac dragoste
oricum nu cele ca mine însemnate mereu
cu scuipat în frunte
să nu se deoache între alţi copii
după ani curăţam amintirea petei
cu frunză fragedă de nuc
să treacă mirosul acela dulceag
şi sărutul plictisit al unui bărbat
drept în mijlocul frunţii
de parcă ar fi înţeles
că nu mai îmi plăcea să port roşu demult
aveam amândouă mâinile în buzunar
nu ştiam ce aş putea face de frig şi ruşine
dar lasă că trece
după ce suflă vântul nu mai doare
Comentarii aleatorii