îi dai telefon
vocea i s-a înăsprit
eşti ca un motociclist din drăgaică
gonind într-o sferă de oţel
în piele apar crevase
îţi dai seama că villon a murit în ea
sau a fost doar o sarcină extrauterină a timpului
zăpada e murdară nu mai sângerează înţepată de tocuri
nu ştii unde ai greşit
asta doare
poate e mai bine aşa
să răzuieşti ani în şir capela sixtină
ca un criminal urmele
să dispară mâinile acelea întinse
şi tot ce ai simţit
odată cu ele
întunericul vine din aripi de vultur
mă face cât o mierlă speriată într-o spărtură de
timp misogin aşezat în faţa unei femei
la curbura unui cer frânt de sentimente
firul ierbii abstrus derivează cu argumente tăcerea
voaluri-voaluri de mireasă acoperişuri înzăpezite
peltic vântul coboară puntea în ovaţiile mării
tentată să te situez aşa de aproape înalţ
o cazemată de scoici în jurul cuvintelor tale
care se poartă aşa de călduros cu mine
a trecut destul de când nu ți-am mai scris
între timp m-am mutat într-o căsuță mică
cu pereți albi și ferestre deschise mereu
două mâini împreunate căuș în care seara
se așază ca o femeie lăuză
acum doar văzul mai stă de veghe
îţi vorbesc despre și despre
tu zugrăveşti cu degetul văzduhul
ești prea frumoasa pentru o icoană îmi spui
uite sprîncenele! de unde atâta mirare în arcuirea lor
părul neacoperit buzele neînvăţate la tăcere
genunchi dezveliţi ca sîmburii ieşiţi dintr-un fruct
cine are lumina ochilor să se bucure că poate vedea măreția
cine n-o are să se bucure că-n fața lui e Tronul de Judecată
cine are sănătatea auzului să se bucure pentru că fericirea șoptește
cine n-o are să se bucure căci dulceața cuvintelor închipuite nu are seamăn
cine are darul vorbirii să se bucure căci poate descrie fala şi nemărginirea
cine nu-l are să se bucure căci vorbele-i pornesc din inimă săgetând cerurile
daca ştiam de umbra ce se adună
dintre picăturile de ceară
limpezit
la fel cum clipoceşte aripa unui înger
când
doar foarte puţin obosit
se ridică de pe mânuţa unui copil cu scalpul golaş acoperit cu o caciuliţă cu reni,
daca ştiam de umbra asta absurd de frumoasă
ca degetele tale lemnoase mamă dragă mama mea
atunci nu plecam de lângă fruntea lui rece
pe care abia începuse să cadă zăpada, să se împiedice
ca intr-un puzzle absurd,
of da
Comentarii aleatorii