Când zarurile aruncate indică cifra 6
îţi trasează existenţa c-un echer
o femeie e ca a doua mamă te sărută pe frunte
și tu cu foarfeca tai unghiuri
ai cel putin 6 feţe
și cel puţin 36 de singurătăţi
n-a vrut să privească
în spate încă îi cresc pliculețe
pline cu semințe de floarea trecutului
prezentul le desface atent
nu cumva nimicul să se împrăștie
păsărilor din ceramică neagră apoi
la un pahar de uitare
viitorul va sparge semințele în dinți de fum
pe jos cel din oglindă dar
nicio coajă
în saboţii mei de lemn crescuse un răsad de pom/ copilărisem în livada cu vişini şi nu voiam să mă plâng nimănui că am numele prea lung/ credeam că pentru cei care nu se mint nici pe sine cortina nu cade/ credeam că viaţa e o fereastră fără păsări lună sau soare/ o fereastră întrutotul deschisă
primăvara îmi ascund părul sub basca croşetată/ e o primăvară cu urzici încă moi cu frunzele de vişin cât degetul mic cu farfuria cu dulceaţă aşezată pe abecedarul îmbrăcat în hârtie mov/ cu etichetele lipite drept şi numele scris de alţii
ca într-o apă căreia îi ghicești uneori scoicile
îmi cufundam capul în aerul după-amiezii
simțeam răsuflarea nucului pe care aproape
nu l-am mai recunoscut
toate îmi deveneau familiare în timp ce se petreceau
m-am născut ca să povestesc despre clopotele mari și singuratice
despre mirosul pământului primăvara
din care mușcă lopeți galbene cu voci ascuțite
ochi de mamă care tresar
din mână nu mai răsare creștetul meu
doar o furnică mare roșie
care îi sărută palma pe dinăuntru
și de vei pleca pe mare
ia cu tine
o cochilie de melc
părăsită
cîndva
dorului pradă
legănat de valuri
să ți-o apropii
de urechea stîngă
și-ai să auzi
foșnet de frunze
iar în seri de vară
colindîndu-ți urbea
supraveghează pașii
și cruță melcii
chiar dacă
ochii tăi vor căta departe
întrebîndu-se
ce culoare mai are marea
Comentarii aleatorii