acestui nume mic îi vom da încă unul
şi încă unul şi încă unul
pînă la ultimul
posteritatea îl va descoperi singur, mumificat
într-un colţ de grotă
o stalactită atîrnînd şui din tavanul alfabetului mort
prima vocală-i va fi şi ultima
consoana - sufocată în faşă
de iedera suindă pe minciuna propriei cruci
marele cuvînt va fi bolborosit în neştire
în limba tăcerii
undeva pe aici e o bucată aproape
desprinsă din suflet
ies copiii la joacă trec oameni în vârstă
n-aș vrea să fie cineva rănit
te aștept de ieri îmi spui
(aiurea dintotdeauna de când am învățat să aștept)
cuvintele tale mă sperie
credeam că sunt singur
mă întorc brusc și dărâm totul în jur
șșșt îți lipesc arătătorul de buze
degeaba
tu râzi cu ochii cu părul zburlit
până când spațiul cade peste noi
prăbușiți pe genunchi râdem
o rugăciune desăvârșită
poeziile sunt ca niște așchii rămase printre dinți
de la un lemn dulce din care nu-ți aduci aminte
să fi mușcat
te trezești obosit și începi să scuipi pe monitor
ele se aranjează uneori atât de frumos că îți vine să râzi
să te gâdili sub bărbie cu unghia de la arătător
dacă sunt multe te doare limba și te gândești
să continui mâine da de unde
te ridici a doua oară din pat a treia bei un pahar cu apă
și continui
Ȋţi spun că o să vină vremea când monştri de zăpadă
o să fie deasupra fiecărui habitat uman
spânzurat de întuneric
cei mai mulţi oameni rămân în case
unii dezgroapă drumurile spre păduri
aici oamenii se hrănesc beau sânge cald
după luni de zile se întorc
îmbrăcaţi în blană pene şi piele
intră în case
se hrănesc beau din supravieţuitori.
Comentarii aleatorii