hora-nteţită-n sforile-i grave destinul
resturi din arse demersuri la monumentul înalt
beneficiarul de sentimente
la care trudise atâta lumină suavă
cât soarele tropical, vreau să spun gândul,
ţine ostatecă-n templul de jar al memoriei
clipa dintâi,
cât sânge de bal traversează câmpul imaginaţiei
dacă eu nu mai ard
în acest pestriţ carnaval asumat
unde saturaţi ori striviţi de banal
bântuiţi de taine şi stridenţi în culori papagal
implorăm te miri ce în genunchi
în numele dragostei şi-al sfântului Ideal-
În duminica aceea
măştile nu s-au mai întors cu faţa la faţă
în dungi de cretă portocalie
frunzele cădeau cu un minut de întârziere.
Ne-am salutat ca două respiraţii vechi
fără să ne atingem mâna sau obrazul
de sub unghiile murdare ale cerului
lipsea un planor.
Ţi s-a făcut frig
ai cerut ceai de mentă
din aburul vernil un câine creţ îţi lătra sub bărbie
ai aprins o ţigară
cu lesa din ea mi-ai lipit câinele de faţă.
Mă uit în jur şi chiar nu am dreptul să fiu
mai furioasă
decât femeia decapitată în mijlocul străzii
pentru o faptă nedovedită. Decât femeia
care stă în bus lângă mine
încercând să-şi ascundă vânătăile
pe care se minte că le merită.
Ce se întâmplă la câţiva km depărtare, pe aeroportul din Donetsk,
pe străzile Ucrainei,
reuşeşte să vibreze sinistru în aerul
din camera mea. Fotografia zilei
arată
un orfelinat prin care gloanţele au zburat
ca într-o scenă slow motion
cum făceau odinioară
iubeşte
nu te retrage în inimă din cauza orei târzii
pentru mine drumul nu se opreşte în oameni tăcuţi
mereu îngrijorată îmbraci cele mai frumoase haine
cuvintele spuse în plus pentru a spori frumuseţea
s-au ruşinat
acum stau lângă mine
ca nişte copii aşteaptă să-i mângâi pe creştet
dar mâinile mele sunt întinse spre tine
înainte de a răspunde chemării
îţi ţugui buzele
dincolo de fereastră sărutul îşi pune o mână cu faţa la geam
mă apropii ca un abur de un lucru prea rece
Comentarii aleatorii