Și dacă ai ști că înlăuntrul fructului păcatului

Se află mierea ce îți va coborî mâinile,

îți va îndulci cărările.

Și dacă ai ști că miezul este suferință

Ți-ai mai întreține viața-n pași de vals cu o ființă

Ce-i jură credință pomului?

Și dac-ai ști că pomul e îmbălsămat cu fericire

și miresme line să coboare-nspre tine
Ai mai sta gol în fața mea?

și dac-ai ști că rodul meu este însăși nemurirea

Te-ai întoarce cu spatele înspre ființă

și cu fața înspre mine?

Și dac-ai ști că ochii-mi sunt simple frunze

mi-ai mai călca privirile-n picioare ?

(Oh, mi-ai mai stinge din răcoare)

Eu îmi așez coroana de frunze

căci după cum vezi, iubite, a venit primavara.

Tu rămâi întrebându-te dacă am fost eu sau balerina

ce ți-a dansat o-ntreagă noapte-ntr-o cutie

mila și dăruirea,

izbânda și tăcerea,

războiul, nemurirea.

Învârtindu-mă, iubite,

mi-am închis coroana.

Pe mâine dimineață...