pe vremea aceea
făceam drumurile pe jos
până la cer și înapoi
noaptea
când se umplea câmpul
de zmei și de iele
și nu mi era teamă
aveam o rană în cap
luminoasă
și mama îmi spunea
că ar fi de aripă
de înger
că știe el de ce așa
că eu să nu mi fac griji
că rana asta
o să mi fie de mult bine
și eu credeam
pe vremea aceea credeam
și toate dorințele mele
se țineau după înger
și toate cuvintele mamei
îmi erau ca laptele
unii spun că am veni
stai pe podul de lemn arcuit peste balta sângerie
a nopţii şi numeri ferestrele luminate
dincolo se doarme elegant cu pijamaua călcată la dungă
în târgul de la marginea oraşului se vând inimi
cumperi en-gros în unele te poţi naşte din nou
te ascunzi în spatele lor un fierăstrău îţi numără hoţiile
nu simţi nimic doar plânsul zgomotos al lunii
pe potecile din cimitire
Comentarii aleatorii