prunc nenăscut
te-am plâns în pântecul meu gol
cum plângi în pernă pe ascuns
am frământat amarul vieţii cu lapte de spic crud
să creşti mândru şi puternic
să te naşti la umbră de chiparos
copilul meu
te-am legănat pe braţe ca pe un soare la răsărit
am rămas cu umerii arşi în haina zdrenţuită
am dormit cu tâmpla pe cremene
am sorbit din furtunile verii
m-am hrănit cu mură sălbatică
să te pot creşte
bărbatul simte femeia
o împăiază
îi privește părul șaten
ochii în agonie
picioarele
creștetul
și asa mai departe
nul și foarte
poetic
bărbatul își construiește povestea de dragoste
ca legătura pânzei de păianjen
sub fundul unui scaun
era o prăjină de femeie
o zi întreagă n-o vedeai pe bătătură
ducea vaca la păscut între dafini
avea un fluier de cânta morţilor din cimitir
nişte hore de vânt înnebuneau grâul
nici ea nu mai părea întreagă inima i-o lua razna
ca vastica nu mai iubea nici soarele nămiezii
sătenii se uitau chiorâş nu-i păsa
agale cobora spre asfinţit ca o umbră târâş pe nisip
mulgea vaca dădea lapte copiilor de pe uliţă
o aşteptau flămânzi la poartă
turuia un fel de poveşti nemaiauzite
până când luna i se făcea colac în sân
cu ochii închiși gândurile ating inimi în drumul lor spre alți oameni
trupul s-a tocit ca o margine de zid părăsit
dar stau cu mâinile ridicate
pe întuneric
niciodată n-am știut cât de greu este să respir de unul singur aerul cel trag adânc în plămâni
sau cum se sfârșește visul abia împlinit
cel mai tare mă tulbură liniștea prinsă de pântece goale
ca un arici
Comentarii aleatorii