în pădurea copacilor strâmbi
liliecii adorm câte doi
penumbre trec pe deasupra
cuvinte scoase din minţi
bate
miezul nopţii o singură dată
senzaţia
cineva peste ape
vântul face plecăciuni de urât
ştie că este gol
să-i facem şorţuri din piele
am o roată de olar plină de
stele unse cu zgomotul osiei
curioasă
privesti
într-o zi vei uita să întrebi
cine îmbrăţişează copacii
eu văd pe întuneric
Poezie:
Comentarii
o poezie care mă urmărește
Sancho Panza -
poezia asta se tot învârte-n mintea mea de ieri.
e ceva în ea, un fel de luciditate alunecând spre halucinație sau invers, ceva ca o vibrație continuă.
să mă ierte autorul că nu-s în stare de un comentariu mai elaborat, dar spun că mi-a plăcut tot ce am citit aici, mai ales ultimele patru strofe.
acest dan petruţ camui
nicodem -
îşi ascute tot mai îndârjit stiletul liric, dă cu el în poezie şi iese foc.
un motiv de introspecție
serban liviu -
n-aș spune ca iese foc. ies cîteva concepte-cheie specifice autorului: apa, ploaia, vîntul, vesnicia, moartea, îngerul, s.a. - aici sau pe unde mai postează domnia sa.
textul de față este interesant prin introducerea în atmosferă.
am observat o tendintă spre autodepăsire și nu aș comenta dacă n-aș vedea un licăr de potență în ale scrisului. însă ceva-ceva nu funcționează la cote înalte.
serban
dan petrut camui -
iti multumesc pentru interes. am citit comentariile.in meseria mea trebuie sa tin cont de toti asa ca sunt obisnuit sa ascult[desi altii asculta de mine:))] iti respect punctul de vedere si te asigur ca il voi exploata.pari o persoana care stie. nu cred ca ai nevoie sa te legi de alte pareri ca sa te exprimi.
"cotele inalte"- cine stie poate intr-o zi....
sunt bun!