azi nu mă sperie nimic
îmi îngrop liniile din palme în carne
semn că nu vreau să ajung ca mama
să vomit seara de oboseală
să mă privesc în oglindă şi să văd
ridurile şi cusăturile
dovada unei vieţi nereuşite
în colţul camerei depresia pândind dintr- o pânză de păianjen
criza de la 40 de ani
gelozia violentă a tatei modul lui straniu de a înţelege lucrurile
prin ochii acoperiţi cu o plasă de pescar filosof
pământul lui şi copiii lui
singurele medalii
căsuţa din chirpici pe care o îngrijeşte

stau într-o aşteptare intimă
dintr-odată bucuria îmi sare
val de ceară călduţă
mă ciupeşte de glezne şi
am senzaţia aceea
dacă n-ar fi
aceşti martori neastâmpăraţi
aş zice că
am luat-o razna
chiar aşa
copac plin de furnici
la drum