întunericul a devenit materia primă din care construiesc
totul de la capăt
acum când tu mă ţii oarbă într-o dragoste închisă desenată cu cretă
pe asfaltul rece
nimicul şi sângele se împletesc atât de frumos dar nimeni nu pomeneşte
de puls sau vindecare în această dimineaţă când soarele explodează
sfâşietor de singur în oraşul cu oameni negri şi avioane prăbuşite
la numai câţiva km depărtare
acolo unde se strigă pe mai multe voci acelaşi mesaj şi se practică o nebunie colectivă
o tulburare contagioasă împinsă mult
păpuşa de ceară s-a privit într-un ochi de apă
simţea mireasmă de pământ reavăn
peste pântecul ei sterp înfloreau pomii
plini de albine sălbatice
după numărul de iluzionism s-a ridicat pe vârfuri
dansa cu braţele deasupra capului
pentru viaţă şi pentru moarte
ţinea între palme răsăritul lunii
şi între dinţi cântecul ca pe un pumnal
se topea văzând cu ochii
prin sânii ei goi prin trupul ei gol treceau alte săbii
tot mai reci
în inima ei creşteau ţurţuri de sânge
gutuile sunt atât de tari
somnul mă caută în anii nouăzeci
părul e alb
cutia de sortis dansează cu multivitaminele
ceaiul de păducel rânjește la flaconul de nitroglicerină dar
dimineață o femeie și-a fardat pleoapele cu buzele mele
nici că-mi voi mai aminti
de-această seară de iarnă altfel
decât suspendată undeva între un ieri și-un mâine
un prezent înmulțit cu niște câmpuri electromagnetice
peste care-aleargă caii tăi putere
cu tracțiune pe spatele acestei întâmplări
în care tu adormi liniștită
scufundată în zăpadă
doamne tu de ce nu candidezi
de ce nu accepţi să fii lăudat de o ...viziune
de ce nu te confrunţi cu
acela căruia i-ai deschis raiul i-ai aşezat scaunul
de ce stai înspinat
unde urnele nu mai încap
încă un vot de iubire
viaţa nu poate fi suma tuturor voturilor
dar dacă nu candidezi
vii duminică la locul unde ne întâlnim la o poantă
şopteşte-mi
cu cine
Comentarii aleatorii