sunt atât de obosit nu mai știu să iubesc
socotesc pe degete ca la școală
numărul zilelor
se prind în memorie
spaimele acelea de care fug din copilărie
trecutul mamei
mi-a chemat niște umbre rostind formula apei
când se umple de pești
alunec printre ceilalți
recunosc vântul pus la uscat
pe vârful unui munte pribeag învăț
să răspund prin focuri
conștiința hotărăște ce imagini trebuie să privesc
cu partea dreaptă a minții înțeleg
frecvența
pe care mulți o consideră sunet
topesc faguri în apă de ploaie
mă acopăr cu un strat subțire de ceară
pitită în măduvă îi veghez somnul
n-am venit să te trezesc
ah dar nu expira încă unde e oare scînteia
(numai de n-ar întîrzia xolotl)
unde dimineața ce mă va găsi
lumînare atîrnată de o flacără stinsă
la revedere
i-am spus orbului
cînd mai treceți
apoi s-a prabușit
peste mine cerul
nu voiam să mă mai ridic
dintre ruine și dîre sărate
am deslușit
un am un să și un văd
nu ningea
peste hornuri ceața
mă plimbam pe chipurile oamenilor
încet
mai încet ca oricând
îmi agățam privirea de fiecare trecător
și cântam
doi m-au auzit
au întors capul
fetița în bleumarin mi-a zâmbit
afon cum sunt am tăcut cu teama în suflet
iarna nenăscută
îmi plimbă obrazul ei pe fular
nu ningea
auzeam pașii fulgilor
treceau bariera din nordul orașului
își trăgeau sufletul sub podul cu lanțuri
pe margini era cândva derdeluș
și un câine
diii
numai fetele cu imunitate puternică fac dragoste
oricum nu cele ca mine însemnate mereu
cu scuipat în frunte
să nu se deoache între alţi copii
după ani curăţam amintirea petei
cu frunză fragedă de nuc
să treacă mirosul acela dulceag
şi sărutul plictisit al unui bărbat
drept în mijlocul frunţii
de parcă ar fi înţeles
că nu mai îmi plăcea să port roşu demult
aveam amândouă mâinile în buzunar
nu ştiam ce aş putea face de frig şi ruşine
dar lasă că trece
după ce suflă vântul nu mai doare
Comentarii aleatorii