Deschid în poală tomuri şi sorb înţelepciune,
Ca să mai pot în oase şi-n suflet să te duc,
Ca să-ndulcesc otrava de dor şi-amărăciune
Şi ochii mei de lacrimi cu gânduri să-i usuc.
Înghesui între tâmple satanica splendoare
A tainelor ascunse în universu-ntreg,
Ca să mai uit o clipă de taina ta pe care
Eu, necitind în tine, nicicând n-am s-o-nţeleg.
O uit, dar ea-mi apare-n orice răscruce-a minţii
Din nou, în pagini albe, în tot ce eu nu ştiu
Şi-oricât mă ard pe rugul cunoaşterii, ca sfinţii,
Lumina mea ajunge la tine prea târziu.
Am dezvelit în mine un ultim adevăr:
Ca să-mi plătesc păcatul, zadarnic muşc din măr.