aseară am îngropat-o pe ana
mi-a rămas în mâini ultimul oftat ca amintire
trupul ei un templu sacru
o frumusețe adevărată de hormoni sinceri
o ușă deschisă spre dragoste dezgolită
din toate câte le-am avut doar ea a știut
să-și ascundă sufletul
cerul și reflecția mării
a venit de la început
i-am tăiat degetele de la mâna dreaptă
pietrele ne-au ascultat tăcute și s-au bucurat
de culoare
stăteam în roiul acela de cuvinte
părul tău era plin de polen
duminica în zori mierea amăruie
umplea cofrajele de ouă care placau mansarda
cântam la chitară
aveai un fel ciudat de a asculta
cu bărbia ridicată
cotul drept mereu între dungile albastre ale păturii
şi genunchii lovind tăblia ca o pasăre sălbatică în colivie
eu voi muri într-un spital nou
plin de prieteni
lângă mine vei plânge în pumni
dar eu știu că te faci praf
după o bere
de pe acel pat voi ridica două degete
ca la școală
să zic ceva genial cum se face
însă atât
pentru că lui dumnezeu
nu îi plac
băgăcioșii în seamă.
morții sunt așa simpatici cumva și foarte înțelegători
o companie selectă chiar
dar nu mă dau în vânt
trăiesc într-o țară unde lumea nu
se plânge
pe timp de război
femeile stau la coadă în prima pagină știrile
rele
intră în iarnă înseamnă că trebuie
să-mi pregătești un loc
în rotație
hibernez împreună cu sunetul focului peste
care lacrimi înghesuie-n mine tristețea
unei păsări ce-a pierdut
răsăritul
am senzația că-i lipsește
ascendentul
la masă
un vânător privește fotografia cu
grupul sigur de recompensă
Comentarii aleatorii