:: ne-am ascuns noi în camere strâmte de hotel
când lumea se clătina precum nişte dinţi de lapte
şi n-am mai vrut să ne găsească nimeni
minţile s-au rostogolit pe podea
ca nişte bile de haos
am aruncat hainele într-un colţ întunecat
am pus sângele în mişcare
şi asta a fost dragoste: vârful limbii trecând pe adânciturile creierului,
foamea asta comună ca o boală frumoasă;
mă gândesc mai des
la prietena mea cea cu origami
îmi povestea despre bărbatul din america
foarte inteligent
fiu-său cu el seamănă o ţinea pe-a ei
îmi arătase cândva un mail în care
individul îi făcea declaraţii amoroase
ieşite din comun
circumspectă avea râs de singurătate
suferea după cum mişca degetele pe hârtia specială
tot felul de forme impresionau lacrimogen
şi-a înălţat singură viaţa la rang de
casă mare duplex în toracele constanţei câteva mii de metri pătraţi
Cuvintele frumoase pe care ţi le-am scris,
pulbere în creuzetul absenţei tale.
Vorbele pe care nu le-ai rostit,
cârtiţe în solul minţii mele.
Nu vreau să adorm:
te-aş uita în timpul somnului.
Nu te trezeşti:
nu m-ai uita în nesomn.
Îmi rămân poeziile stupide.
Tu, cu cel aproape.
Comentarii aleatorii