Galbenul meu umple elegant sicriul,
la picioarele-mi legate
un şobolan alb-negru aşteaptă
încuviinţarea viilor.
Rămaşii mă vorbesc de bine,
plini de teamă şi respect,
de parcă aş fi făcut ceva important;
unii mai apropiaţi mă citesc
şi-mi pun în gură idei mult prea profunde,
alţii tac, ascultându-mi
părul şi unghiile.
Am steme pe ochi,
nu disting între glasul ud de mamă şi iubită;
în copacul care mă îmbracă,
pipăi un fulger, un călător,
un sărut.
îmi desfaci aripile încet
zbor sau tăiere întreb zâmbind
gesturile tale devin imagini dintr-un film pe care
ar trebuit să îl vizionăm cândva împreună
singurătatea e o pasăre fără cer
lacrimile nu pot șterge nimic
lacrimile nu pot șterge nimic
acesta e țipătul care desparte inima de restul universului
rugăciunea de palmele neputincioase
spuneai că mă invidiezi pentru viaţa asta tumultoasă
şirul nesfârşit de secunde
care mă însoţesc ca o aură
cu asta ai ieşit deja din sfera ignoranţei biblice
şi toate străzile care duc la tine sunt şerpi care năpârlesc
Comentarii aleatorii