tu cădeai dintr-un vis
cu sufletul descheiat până la ultimul nasture
eu urcam râzându-mi ultimul răs
am pășit în tine ca într-un templu
pe care îl cereai golit de toate obiectele
te-am strigat când nu mai era nimeni
să te strige pe nume
yin și yang îmbrățișarea noastră fără capăt
minus și plus infinitul oglindă
dizolvat în cuvinte subțiri
aprizându-se ușor unul de la celălalt
lege și dragoste
suficient explozibil
cât să contorsioneze universul într-o
ultimă naștere
mie îmi place momentul când ieşi din cuvinte
vorbeşte-mi
cât ceilalţi mai dorm
leagănă-te de numele meu ca un copil de crengile unui nuc
nu te mai întoarce
te-au strigat câţiva care te-au iubit
şi încă voiau să rămână
în ploile tale
ei se diferă de cei care poartă litere în buzunare
fără poezie n-au nici timp să te placă
eu mă abţin
din alte motive bat drumul
soarta nu poate fi dusă un pas înapoi
Întinsă în cada asta, între aburi şi fantome nevrotice,
în afara radarelor, a sângelui tău crud,
vreau să dispar; tragic şi nepremeditat,
ca toate dramele care îmi construiesc adn-ul, mai mult
sau mai puţin
corupt.
aș vrea să intru în tine
ca într-o bibliotecă
să-ți spun acum e momentul
adună-ți nimicurile
aruncă-ți nimicurile
aici nu se doarme se mușcă
se stinge lumina la șapte
câte șapte zile din șapte
pentru că tatăl meu a fost
pentru că mama mea a fost
pentru că totul a fost
așa cum a fost
așa cum va fi pentru mine
caut un refugiu. vidul
în care să nu simt frângerile de zi cu zi ale lucidităţii, senzaţia
că pot vedea prin sticla oricui când sticla mea e complet fumurie,
căzăturile violente pe gheaţa care mă separă
de bărbatul nirvana,
bilele de plumb împinse de pe o parte şi de cealaltă
a străzii (ochii negri ai celor neobişnuit de singuri) care mă conving
că nu voi ajunge niciodată să simt
decât o fericire sintetică.
Comentarii aleatorii