/totul mi se pare că are greutate/
acum cînd viaţa o ultimă îmbrăţişare
mă duce în aprozarul cu vise
unde într-un ritm tîrziu
voi asculta povestea ultimei tristeţi
pen’ că planeta asta nu-ți poate înghiți la nesfârșit gesturile
o să te îmbolnăvești de lumi paralele
după cum te știu nu vei merge la medic
vei încerca un tratament după ureche
până când obosit de-atâta alternativ
vei spune pas și vei cădea în iarbă
cândva erai ok-e te răsuceai în broască
acum firul de păr din lentilă a crescut mare
trebuie doar să îl împletești în codițe
prin tunel să se strecoare la tine lumina
cu pachețelul de-acasă cu pâine
port în mine un cimitir de dorinţe publice
nu mai am secrete am dezbrăcat rochia roşie
tu stai ascuns în piele de înger
un anotimp ai poposit pe umărul meu
m-ai însoţit ultima dată
când moartea m-a prins de sprânceană
atunci a fost clipa în care l-am simţit
pe dumnezeu acordându-mi un interviu
santinela adoarme sufletul în ambalaje de carton
soarele e tot mai departe
sunt un prizonier în armonie cu zidurile
după ce totul moare
rugăciunea prinsă la piept ca o etichetă de om liber
îşi apropie de uşă vârfurile
apoi zboară
un foc de armă
sângerează cu capul pe umerii mei
n-are nimic bun care să-l facă să se oprească la timp
cineva a tras la ţintă
trupul se târâşte pe praful de puşcă
ca ultima dată când am privit în urmă
ce aș putea să-ți spun oare
despre liniștea care mă traversează acum
ca o autostradă prin deșert
decît că nu știu de unde vine
și nici încotro se duce
nu știu nici măcar dacă ea trece prin mine
sau dacă eu sînt o parte din ea
în timp ce lama orizontului nestatornică de jur împrejur
îmi decupează viața în cercuri concentrice
ca o închisoare treptată și sigură
liniștea îmi ustură pleoapele cu franjurii ei
de meduză indiferentă
în timp ce mă gîndesc la tine
fără să vreau și fără să însemne mai mult
decît atît
Comentarii aleatorii