din motiv de a folosi puterea într-un singur loc
îmi plac zidurile
aici în vocea uscată
am loc să ameninţ cu pumnii plămânii
cot la cot respirăm
aerul se agață de nări ca de un colac salvator
de pe podul midiei spre parcul de divertisment
sunt mai cărunţi decât măzărichea de alaltăieri
care făcea exerciţii de empatie cu oamenii reci
năluca poartă conduri de cristal şi diadema
stelelor căzute pentru fiecare poet din mare dragoste
oraşul cu ochi de peşte alunecă pe sub tălpi
acoperit de inocenţă şi veselie de un timp
nu mă pot dezlipi de fereastra cu flori din ace
întoarse spre mine casele încăciulate nişte copii
au lacrimi de bucurie
în fiecare dimineaţă te trezeşti copil
îţi iei viaţa la rost apoi îi cânţi melc melc codobelc
ea îşi scoate corniţele şi-ţi cântă şi ea
laşi în urmă toate imaginile reale
cei patru pereţi ai dimineţii te privesc uimiţi
vrei să-i urci ei cresc mai înalţi
asculţi cum tac întrebările
aperi această linişte ca pe o promisiune
făcută unui mort
pe partea abruptă a
lucrurilor
miroase a început de-nceputuri deşi
cuvântul mi-a îngheţat pe coarda vocală
înainte de facere
pentru că nu am acea erudiţie amplă
mă mulţumesc să fiu confundat cu cineva
care n-a existat niciodată n-a vorbit
niciodată în pilde şi n-a avut timp să-şi
scrie cv-ul
tot ce am adunat
zi de zi
ca hermina
stă legat de sufletul unui înger boem
care mă-ntreabă ce nume vreau să dau
aerului
Comentarii aleatorii