bat clopotele
ghioceilor
le-a trebuit o iarnă să se dumirească
de ce pe aici te împaci greu cu viaţa
în lanţ merg păsările până mi-astupă tot cerul
în care mi-a fost îngropată copilăria
ca şi când cineva i-ar fi frânt picioarele
şi nu i le-a mai putut pune la loc
de acolo un os de vis
fosforescent îmi aminteşte
cum făceau schimb luna cu soarele
mioritic
mă mai auzi
mă mai cunoşti
în mâinile astea ai ţinut hăţurile unui nărăvaş
Elian
îmi e dor de tine
aş vrea să-ţi simt obrazul pe pântec
şi să-mi spui
iată clipa mea de odihnă şi nu de păcat
mi s-a făcut urât acolo sus în perete
cu degetul arătător peste buze
adesea mi te închipui
înspre ţara soarelui răsare
înalt frumos singur şi trist domnul meu
vii către mine
în urma ta doar drumul mătăsii
eu ană zidită-n tafta
aştept un tren oarecare
cu ochi de câine albastru
aerul mă strânge într-o folie
cu soarele la un loc
o vrabie desprăfuieşte aerul
repede repede
după formula energiei
vremea se scurge în canalizare
miroase a hoit
ca o căţea cărând bucată cu bucată
puii ei
printre păpădii adineaori
se zbenguiau pe scurtătură spre cutia de carton
ca o căţea trăgând la ţâţe amănuntele din care îi făcuse
un botic o lăbuţă viscere
calde încă zvâcnind lumii sângele lor
neatins de mizeria contemporană
în colțul ei lumina toarce umbră
fuiorul legănat de briza serii
cade pe podea
o filă răzlețită dintr-o carte
mă privește
mută
visul se-mbracă în crepuscul
se desface gîndul
cuvinte risipite
peste palma mea
și din cuvinte se înalță ramuri
și rădăcini coboară
nevăzut
flori cu tăiș de gheață
foc din sloiuri
cînd amintiri învie din ecouri
și taie maluri valul
nemblînzit al mării
o lavă răscolită
în tumult
Comentarii aleatorii