e mult de când nu mai văd iarbă crescând,
de când am lăsat departe cuiburi de rândunici pe pereții murdari din scara blocului,
ferestrele ei sparte prin care
iarna și primăvara se furișau adesea prin casele noastre
si stelele dimineața se întorceau obosite în oameni,
nu mai știu cum se joacă o mulțime de jocuri
cum se aude luna într-o chitară
cum se înfiripă dragostea aceea cu ghiozdan în spate
din lucruri mărunte,
viața se joacă de-a urmele
undeva, inima a rămas agățată într-o sârmă ghimpată
se curmă şi ziua aceasta ca o ploscă din care se deşartă
vinul negru/ nu/ nu plâng/toate zilele au nopţile lor
ştii, albele de ele, se înfăşoară cu moartea
stau în moarte ca în nişte blăni de urs carpatin
ştii pe cale de dispariţie/ca şi când s-ar închide în nişte cuşti de oase păgâne
şi totuşi nu mor urşii când vor stelele/urlă din cer/nichita/nopţile tenie/
nopţi ca poezia scrisă înainte de moarte/tu dormi/mamă
tata te acoperă cu un pled galben/pictat cu stele cu dinţi/zâmbăreţe-s?/tu/mamă crudă
mamă albă/de ce mori tu noaptea, mamă?
tu
ascultă acum fluturii,
pune-ți chipul cald jos, pe zăpadă, și ascultă cum se nasc fluturii
dacă iubirea ta s-a așezat acum într-o carte străveche
de 1000 de ani, pe când femeile își purtau părul mai lung
decât firul acesta roșu ce se coboară subțire din cer
ca să se așeze ca o scară la glezne,
atunci pune urechea ta jos,
pe zăpadă,
și ascultă.
prin inima ta vor trece atunci pescărușii, oceane
cu pește, miliarde de stele, călăreți purtând florile roșii la
cizmă, copilașii cu pletele albe, cu mânuțele lor reci, dolofane
tu
să nu spui nimic.
lasă ninsoarea aceea calină să ne atingă ușor
să ne acopere, să ne mângâie, să ne zidească alături
ca într-o prea-frumoasă citadelă persană
iubito
sîntem un film prost
în care au băgat o mulțime de dolari
fără să aibă vreo șansă să scoată mare lucru la box office
atît de insidios gîndul plecării în mine
o carte neterminată
un trio de vioară violoncel și contrabas
plutind între umerii tăi albi ca doi aluni
proaspăt tăiați de mîna mea
Comentarii aleatorii