m-așteaptă iernile
înșelate de mine
pe aripi de mare cu noaptea în scoc
rîd pietrele albe crăpîndu-se-n cremeni
și rănile mele de-atît nenoroc

cînd caii de sînge
aleargă în holde
mustind de semințe în spume de foc
săgeți se despică în razele lunii
și totul se face tăcere la loc

abia atunci adorm ca o luntre
cînd ochii mi-s apă
iar cerul mi-e frunte