cineva… dacă m-ar întreba, la un moment dat, cum aș alege să mor
(strivit în cutremur, după o beție de comă înecat cu propria vomă,
călcat de șenila unui tanc, de roțile unui camion sau chiar de ale unui tractor),
probabil nu m-aș gândi de o mie de ori și aș spune:
străine, important, pentru mine, este, mai curând, să apuc, din când în când
(cât mai duc),
să trăiesc un... roman sau măcar o poveste
(dacă pentru primul caz timp nu mai este)
în care, negăsind (ca mai întotdeauna) un loc de parcare,
personajul principal, femeia, să-mi lase (nu neapărat principial)
sub ghiveci, sub preș ori poate, mai bine, chiar la gât, cheia.
apoi, mai știi, cred că m-aș putea gândi
și la o modalitate acceptabilă (nu neapărat rezonabilă) pentru care
(chiar dacă nici acolo nu prea sunt locuri de parcare)
să-mi declar, inocent, apetența,
când va fi să nu mi se mai agreeze prezența.
oricând va fi (seara, la amiază, în zori de zi),
m-aș declara mulțumit oarecum
(și-o spun acum, direct și nu postum)
dacă terenul ar fi nițel în pantă
(da, pare că e o dorință cam aberantă),
nu pentru alt motiv spectaculos, ci doar pentru că ar fi frumos
si... posibil (fentez chestia aia cu “inamovibil”) să am mare trebuință
(sper că nu mă suspectați de elocință!)
de o alunecare către niscaiva lungi, frumoase și, mai ales, vii picioare.
în fine, n-aș vrea să repet inutil un aspect cert:
pot fi catalogat futil, dar în niciun caz expert
într-un domeniu atât de... etern
precum acela al așezării palmelor pe stern.
în cuvinte mai puține
(că doar ele mă mai pot încă susține)
aș vrea, doar un pic, să mai perorez despre ceea ce ar crede unii că datorez.
puțină recunoștință (nu chiar foarte puțină)
ultimei femei care m-a ținut de mână,
dar dacă m-aș gândi mai mult la armonie,
poate ar trebui să-mi mulțumească, mai întâi, ea mie!
una peste alta, fără vreun zgomot asurzitor,
dacă tot nu știu cum aș vrea (când o fi, dar nu prea curând) să mor,
mai bine aș spune ceea ce, cu siguranță, știu
(pentru asta nu e nici prea devreme și nici foarte târziu):
n-aș vrea să mor în brațele ei
(ce-ar spune celelalte, geloase, femei?)
și nici de dorul ei, sa mor, n-aș vrea
(asta se întâmplă în fiecare zi și inima mea e contrariată deja).