Sub fardul dimineții, un cearcăn
se-adâncește,
și nu știu de nu este cumva al Tău, Părinte,
însingurat în taina Iubirii care crește
cu fiecare clipă
ce-Ți cade înainte

Nebuna primăvară îmi bate iar
la ușă;
eu nu știu, să-i deschid cărare printe nori?
Cum scapi de o ispită ce-amenință,
ghidușă,
s-agațe în copacii-ți ghirlandele-i
de flori?

Un suflet veștejit
de printre crini răsare -
e Florăreasa, vinde, mai scump ca ieri,
buchete,
în care împletește speranțe trecătoare

rămase fără seva eternelor
regrete