Virgil -
de prin colibe
desigur lîncezim
ca bolovanii de rîu în mijlocul fluviului social
contextul este însă mult mai mare
deși reducem totul de fiecare dată la un reziduu
un fel de năpîrlire a glandelor lacrimare
balanța trebuie echilibrată cumva
un pumn de nisip în plexul lunar
pentru generația sacrificatoare
să cînte rapsozii
să urle gulagiștii
să vină fanfara lui mitică și popii
noi rupem copacilor umbra și norilor stropii
fiindcă pauza noastră de masă e-o junglă de lumînări
și o mie de stridii ne-așteaptă
ori noi
ori ele
tot o pastă proteică
întinsă elegant pe bucata de lut
crăpat pe spinarea
fiecărei colibe
Poezie:
Comentarii
Ela -
Între Sisif și Prometeu simt acest poem. Cred că cel mai interesante îmi par combinațiile de planuri, de elemente, de stări. nu este puzzle, ci o compoziție, aproape sculpturală, un fel de modelare de timpuri. Îmi place: "un pumn de nisip în plexul lunar", "fiindcă pauza noastră de masă e-o junglă de lumînări și o mie de stridii ne-așteaptă", "noi rupem copacilor umbra". Nu cred că merge în versul 2 "bolovani de râu în mijlocul fluviului". Poate fără "de râu". Și acel "mult mai mare" poate fi revăzut. Mi-a rămas "reducem totul de fiecare dată la un reziduu" ca un adevăr deși greu de acceptat, destul de evident. Nu pot spune că e un poem greu. ci că e nevoie de o bună măsură în toate, în orice moment, și în poezie. :) E ceea ce răzbate din fiecare vers sau cel puțin așa aud eu. Mi-a plăcut mult.