plecat să aduc înapoi căldura iarna

imaginea utilizatorului yester

când eram mic mama mă ținea de mână
pe stradă
eu eram împiedicat
mi-aduc aminte cum îmi băga mâinile
pe mâneci
cum îmi strângea fularul
la gât
liniștită ca un caiet terminat de scris
sorbind din ochii mei totul

îi plăcea să îmi ia pixuri
frumoase albe cu inscripții
mă întreba zilnic ce vreau să mănânc
o duceam bine
mama de multe ori plângea
părea o streașină desprinsă
azi ea văruiește vișinul bătrân dar pe mine
mă doare
au rămas atâtea nespuse
cum rămân fructele din vârful unui pom
neculese

Comentarii

"azi ea văruiește vișinul bătrân

"azi ea văruiește vișinul bătrân dar pe mine
mă doare
au rămas atâtea nespuse
cum rămân fructele din vârful unui pom
neculese"

foarte frumos. cred ca mergea și:

cum rămân vișinele din vârf
neculese

cred ca orice poezie in care

cred ca orice poezie in care evocam figura mamei sau amintiri ale copilariei noatre are ceva deosebit de duios, atat de duios incat e aproape o blasfemie sa vii sa propui schimbari.
poezia aceasta, ca si multe altele ale tale, Paul, prin lirismul ei, prin inlantuirile firesti ale realului cu memoria afectiva, degaja un sentiment care atinge corzi subtile, iar finalul "reusit" e cel ce implineste emotia, facand-o sa vibreze!

nico, Nuța, cuvintele

nico, nu mergea și!

Nuța, cuvintele tale călduroase mă emoționează. îți mulțumesc cu drag și... mi-e dor să te citesc.

tschüs

păcat pentru fructele neculese.. e

păcat pentru fructele neculese.. e un poem adunat cu multă acurateţe,cuminte, plecat conştient către un timp aproape ţie, îmbinat cu trăiri frumoase ale copilăriei, e frumos.

salut,

salut, constantin și bine ai venit pe Hermeneia!